Absenţă cu parfum de usturoi

Maria Andries
Maria Andries
28 iunie 2018, 16:13 actualizat acum un an
    Absenţă cu parfum de usturoi

"Sub pretextul luptei anticorupţie, în România are loc un proces de discreditare, iar acest aspect este dovedit foarte clar şi de dosarul pe care Parchetul de pe lângă ÎCCJ l-a restituit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în baza căruia au fost aduse acuzaţii nefondate la adresa lui Marko Attila şi altor 9 persoane”. Este o bucată aleasă de pe site-ul ofical al UDMR, publicată în martie anul trecut. „Discreditatul” a fost fotografiat de Libertatea, acum câteva săptămâni, luând o cafea, un mizilic, la Budapesta, în compania unor politicieni români şi maghiari.

Marko Attila a fost dat în urmărire prin Interpol în 2015. Fostul deputat mai avea o condamnare pentru corupţie, trei ani de închisoare cu suspendare. În al doilea dosar, cu retrocedări, a fost judecat în lipsă şi condamnat, în primă instanţă, la cinci ani cu executare, pentru abuz în serviciu, cu prejudiciu de aproximativ 85 de milioane de euro. Tonul demascator al UDMR, din citatul de mai sus, s-a dovedit, ca să zicem aşa, nefondat.

La congresul partidului, Kelemen Hunor şi-a exprimat solidaritatea cu Marko Attila şi „încrederea în nevinovăţia lui”. Iar după absenţa parlamentarilor UDMR de la votul privind moţiunea de cenzură, urmează probabil ca Liviu Dragnea să-şi actualizeze scuzele şi să le ceară iertare şi condamnaţilor penal aflaţi în exil voluntar. Poate trage şi un semnal de alarmă: „Ne pleacă infractorii din ţară! Să facem legi care să-i încurajeze să se întoarcă! Să le dăm vile sociale, posturi în administraţie şi câte 20.000 de euro celor care revin de bunăvoie”.

UDMR nu are cum să fie solidară şi cu Marko Attila, şi cu Justiţia. Dar evidenţa asta n-o împiedică să mimeze neutralitatea diplomatică Faptul că reprezentanţii Uniunii au plecat din sală, înaintea votului contra Guvernului Dăncilă reprezintă un gest politic fără conţinut. Demagogie prin absenţă şi complicitate prin omisiune. Etnicii maghiarii de aceea i-au votat şi i-au trimis în Parlament pe candidaţii UDMR: pentru ca aceştia să nu fie prezenţi când se iau decizii importante. Să facă orice, numai să nu participe la treburile cetăţii.

Ţara pe care Guvernul Dăncilă o duce din prăpastie în prăpastie spre râpa finală este şi ţara în care trăiesc votanţii UDMR. Când îşi caută dreptatea, votanţii UDMR se duc tot în tribunalele din România, nu la vrăjitorul din Oz sau la sfatul oamenilor bătrâni şi buni. Şi sunt judecaţi după legile statului român. Scrise în română sau în maghiară, sunt aceleaşi legi. În cei 85 de milioane de euro, preţul unei cafele la terasa vecinilor, intră şi banii maghiarilor din România.

Parlamentarii UDMR au fost prezenţi şi au votat la comisii pentru modificările Codului de procedură penală. Apoi, ca să fie şi „contra”, sub pretextul echidistanţei, UDMR s-a opus modificării Codurilor prin OUG sau prin asumarea răspunderii Guvernului.

Şi cu asta, Kelemen Hunor şi colegii de noncombat se cheamă că s-au achitat de angajamentele lor electorale. Şi-au demonstrat fidelitatea faţă de pretextele sacre ale bilingsvimului politic, zis şi politicianism.

Sub pretextul că n-au mâncat usturoi, fiind absenţi, se întorc în teritoriu şi le explică alegătorilor că ar putea avea o viaţă mai bună, dar cei de la Bucureşti nu le înţeleg nevoile. De aceea nu le construiesc autostrăzi, nu reduc birocraţia, nu le dotează spitalele cu aparatură modernă, nu le procură medicamentele esenţiale. Nu le tipăresc la timp manualele. Nu atrag fonduri europene pentru proiecte locale.

UDMR, în schimb, ştie pe de rost ce pretexte le trebuie votanţilor săi: plăcuţe bilingve. Şi, dacă se poate, indicatoare rutiere bilingve. Şi preţurile la raft şi la pompă bilingve. Rate bilingve la bănci. Îţi ia hoţul roţile de la maşină, te duci la poliţie, vezi plăcuţa scrisă frumos, citeţ, la intrare. Gata, te simţi răzbunat. Nu mai ai niciun pretext să depui plângere.