Căutând apa vie la fântânile din București: "Mai economisim un pic"

Maria Andries
Maria Andries
01 iulie 2018, 12:42 actualizat acum un an
    Căutând apa vie la fântânile din București: "Mai economisim un pic"

Şi într-o zi cu ploaie, la Fântâna Armoniei, din Parcul Obor, e aglomerat. O zi cu ploaie în Bucureşti nu e neapărat o zi răcoroasă. Vin oamenii din parc să ia apă în sticle, bicicliştii, jandarmii care păzesc primăria. Vin oamenii din zonă, cu bidoane mari de plastic, să ia apa cea de toate zilele. „De ce luaţi apă de aici?”, „De plictiseală, de aia iau”. Femeia, în jur de 50 de ani, cu pantaloni de tricot şi şlapi, îşi ascunde privirea şi bidoanele.

Un veac de hidratare

„Dacă am bani, iau apă de la supermarketuri, dacă nu, iau de aici”, intră în vorbă Angela, în timp ce-şi umple recipientele. „Standardele sunt la fel, apa de aici e analizată, verificată. Exact la fel cu aceea din sticlă. Filtrată... Nu ca apa de la chiuvetă. Aici, la Obor, de sute de ani, sunt izvoarele cele mai adânci”. La cei 70 de ani ai ei, Angela îşi aminteşte cum venea cu tatăl ei aici,”erau multe, multe cişmele, pe două rânduri, acum le-au strâns pe toate într-una singură. Cişmeaua din piaţă nu e ca asta, e apă de la conductă. Tata zicea că şi când era el copil erau cişmele aici, iar el a murit la o sută de ani, vă daţi seama...”.

Căutând apa vie la fântânile din București:

La Fântâna Armoniei, apa vine de la 220 metri sub pământ. „Iau de aici în primul rând pentru că e mai aproape de casă. În al doilea rând, pentru că apa e mai sănătoasă decât cea din magazin”. Dragoş, 18 ani, a venit cu două bidoane. „Apa din magazin cine ştie cât stă pe raft, după o vreme se îngălbeneşte. Apoi, dacă este expusă la soare, plasticul se descompune şi produce o substanţă dăunătoare mai ales pentru bărbaţi. Asta e apă de izvor, proaspătă. La preţ ieşi cam la fel, oricum trebuie să cumpărăm bidoanele”.

În Bucureşti, există în jur de 50 de cişmele cu apă potabilă, Primăria Capitalei vrea să amenajeze încă 50. Necesarul unui oraş cu o populaţie de două milioane de locuitori este de câteva mii de cişmele. Consumul de apă de izvor direct de la sursă are şi câştiguri pe partea ecologică. Ar scădea cantitatea de pet-uri aruncate zilnic de bucureşteni.

Femeia cu pantaloni de tricot se întoarce. „Sigur nu sunteţi de la primărie?”, „Sigur”. „Atunci să vă spun de ce iau apă de aici: mai economisim un pic, de asta”.

Căutând apa vie la fântânile din București:

Arghezi, poet balnear

Există o legendă urbană, conform căreia sub Bucureşti se află o mare străveche. Aşa se explică stolurile de pescăruşi de pe blocuri. Păsările simt valurile şi nisipul de sub asfalt. Dar, cum n-a văzut nimeni delfini în trafic, nu încă, nici măcar când marea dă pe-afară, prin gurile de canal, şi inundă străzile, legenda rămâne legendă.

Altă aripă a imaginaţiei bucureştenilor susţine că sub oraş ar curge izvoare de munte, cu apă cristalină. Iluzia a fost întreţinută de unii primari de sector, care au şi ţinut, de altfel, să-şi pună numele pe fântânile forate în pieţe. Buletinul de analize, de la Apa Nova, convinge, dar inscripţia „la mare adâncime” impresionează.

„Izvorul lui Eminescu”, din Cişmigiu, cândva, un loc de pelerinaj pentru amatorii de apă cu poveşti, a căzut în uitare. Pe ţeavă, o ţeavă ca oricare alta, rătăcită din reţeaua de conducte a oraşului, abia picură, umpli greu sticla de jumătate de litru. Dar la Fântâna Arghezi, din Orăşelul Copiilor, se opresc şi cei care vin în parc, să bea apă sau să spele merele verzi culese de pe alei. Vin şi oameni din împrejurimi, de toate vârstele, cu bidoane şi sacoşe cu sticle. „De ce luaţi apă de aici?”, „Pentru că e mai bună decât cea de la chiuvetă. De trei ani luăm apă de aici, aproape în fiecare zi”, spune Geanina. „Mai bună şi decât cea din magazine?”, „Da, asta e rece”. Geanina are 30 de ani, doi copii şi stă în cartier. Azi e soţul la muncă, lucrează în ture, de aceea a venit ea la fântână. Bidoanele de 10 litri o încovoaie, dar se îndreaptă din mers.

Fântâna lui Arghezi, pentru care a fost folosită tehnică din forajul petrolier, a fost inaugurată şi sfinţită în noiembrie 2012. Panglica a tăiat-o fostul primar de la 4, Cristian Popescu „Piedone”. Administraţia locală a lansat atunci, într-un comunicat, informaţia că apa are unele proprietăţi terapeutice, fiind bogată în minerale.

Căutând apa vie la fântânile din București:

Fântâna, susţinea fostul edil, e situată „chiar pe locul unde poetul făcea promenade”. Mai mult, Arghezi avea un puţ care „era alimentat din aceeaşi pânză freatică pe care o valorificăm noi astăzi”. Deşi n-avea amoraşi cântand la trompetă pe ghizduri, Arghezi se descurca. Scotea ciutura plină cu versuri. Mărţişorul nu e departe de Orăşel. „Ne aduceau în vizită când eram copii, să-l vedem pe poet”, îşi aminteşte o doamnă umplându-şi sticluţa cu apă, pentru nepoţii care o aşteaptă cu trotinetele.

Apă şi corcoduşe

„Vin din an în Paşti aici”, spune Valentina, o femeie de 55 de ani, îmbrăcată pentru două anotimpuri, cu pantaloni de vară şi ghete de toamnă. „Iau apă de aici ca să nu dau bani, de aia. E apă de la izvor natural, ca izvoarele de la munte, care ies din pământ, netratată”. „Doamnă, astea-s basme, ce munte? Suntem în Bucureşti! Nu mai e nimic natural”, intervine un domn, în şort şi tricou, care s-a spălat pe faţă la fântână.

„Apa asta e bună să te răcoreşti în parc, dar nu v-aş sfătui să luaţi acasă”, „E naturală, domnule!”, „E netratată, uitaţi-vă ce scrie aici! Ştiţi ce înseamnă asta, netratată? Aţi văzut ce duritate are, ce pH?”. „Vine de la mare adâncime, domnule! Poate fântânile de la ţară, că-s neacoperite, să aibă microbi. Dar aici e săpat sute şi sute de metri. N-am auzit pe nimeni să se îmbolnăvească. Fostul meu soţ bea apă numai de aici şi n-a păţit nimic”. Domnul cu pH-ul se lasă păgubaş. Ultimul buletin de analize afişat de Apa Nova e din aprilie. În martie, s-a constatat o culoare a apei „inacceptabilă”, concluzia e subliniată cu marker roşu. „Flori de mucigai” sunt în proporţii acceptabile.

Valentina şi-a umplut bidonul de 10 şi l-a aşezat într-un coş de supermarket, lângă o sacoşă plină de corcoduşe verzi. „La Herculane e un izvor la fel, mai multe ţevi prin care iese apa din pământ, dar mai cu putere. Fac un vuiet! Şi măicuţele de la Sfânta Paraschiva iau apă de acolo, toată lumea ia, apă curată, bună”.

Cu ochelarii pe nas, Valentina se uită la raportul de analize. „Uite, aluminiu... fier... Spune că e în regulă. Nu ştiu cum e cea de la chiuvetă, dar sigur nu-i la fel de bună”. Trage după ea coşul cu apă gălbuie şi corcoduşe. Face popas pe o bancă. Îşi scoate ghetele, aprinde o jumătate de ţigară şi priveşte cu un surâs  înţelegător spre un cuplu tânăr care-şi face selfie cu statuia unui cerb lopătar. Valentina nu are casă, de dormit, doarme într-o magazie, la o curte, unde stau mai multe familii.