Când Iohannis strigă la lună demisia premierului Dăncilă

Claudiu Saftoiu
27 aprilie 2018, 14:44 actualizat acum un an
    Când Iohannis strigă la lună demisia premierului Dăncilă

Precipitarea președintelui Klaus Iohannis, care i-a cerut Vioricăi Dăncilă demisia din funcția de prim-ministru, intră sigur la categoria ”mai bine nicidoată, decât mai târziu”. Fiindcă șeful statului nu are, constituțional, cum să oblige premierul să demisioneze, în ciuda inadecvării grave la funcție a doamnei Dăncilă, care s-a repercutat rapid la nivelul cabinetului său. După trei luni de la învestire, guvernul PSD-ALDE a dat în gropi de atâta incompetență. Am trecut cu toții prin tevatura cu Declarația 600, prin implementarea dezastruoasă a Legii salarizării unitare, am rămas perplecși la scoaterea universităților de top din bugetarea academică, am simțit discriminările salariale pe toată grila, am înlemnit privind decizia de mutare a pucăriașilor, care își ișpășesc pedeapsa la domiciliu, sau în weekend. Și mai urmează. În tot acest timp, distant, înalt cum îl știm, președintele a atras atenția apăsat, a făcut remarci juste, a cerut responsabilitate și eficiență. De la tribuna prezidențială. Evident, coaliția de guvernare nu l-a băgat în seamă. Dar când a venit vorba de intrarea guvernului pe zona atribuțiilor de politică externă, vădit prezidențiale, Klaus Iohannis a sărit brusc și s-a activat. A ieșit la presă din două în două zile și i-a urecheat zdravăn pe pesediști. În sfârșit, a cerut, într-un târziu, demisia premierului. Așa, și?

Coabitarea îndelungată face rău conduitei prezidențiale

Persiflarea imediată a declarației de la Cotroceni, de către posibilul prezidențiabil Călin Popescu Tăriceanu, arată cât de mult a tolerat șeful statului coabitarea cu ticăloșia politică. Klaus Iohannis a fost ”citit” de adversarii săi, și acum suportă un șir lung de umiliri și bășcălii de joasă speță. Este un președinte curat constituțional, și atât. Jocul de eleganță instituțională pe care l-a propus clasei politice – consultări la Cotroceni, medieri peste medieri, analize economice corecte, o atitudine boierească superioară, de uz intern, și o reprezentare onorabilă, de uz extern – a devenit nu numai ineficient, dar și perdant. Coabitarea cu parșivenia politică i-a uzat ceea ce avea mai de preț: simbolistica prezidențială de forță, tenacitate și viziune. Prin coabitarea cu PSD-ALDE, Klaus Iohannis a lăsat impresia că se poate și așa conduce o țară ca România. Că doar e constituțional, nu? Societatea civilă, care i-a fost alături la Ordonanța 13, dar și la încercările de oprire a modificărilor legilor Justiției de către coaliția de stânga, a cedat în a-l mai susține necondiționat pe președinte. Oamenii care ieșeau în stradă simțeau momentul revoltei civice, pentru că sesizau nesiguranța guvernanților puși pe controlul total al societății. Treptat, pas cu pas, nu au mai regăsit în Klaus Iohannis luptătorul care a câștigat alegerile, în pofida tuturor. Iohannis va avea mari probleme în recâștigarea încrederii străzii, singura care l-a ajutat să schimbe guvernul PSD-ALDE, cu guvernul tehnocrat, singura care i-a mai împins pe guvernanți la colț.

Evreii buni și evreii răi – o dilemă prezidențială?

Episodul relocării ambasadei române de la Tel Aviv, la Ierusalim, a umplut paharul. Pentru că l-a călcat pe domnul Klaus Iohannis chiar pe palton. Chiar și așa, inițial domnia sa s-a mulțumit să constate sec nelegimitatea inițierii în guvern a memorandumului secret. Apoi a cedat nervos, când a văzut că Dragnea și Dăncilă fac poze cu premierul și președintele Israelului. I-a scăpat - ”ghinion!”, o exprimare care nu e deloc întâmplătoare. Este chiar ceea ce crede președintele, despre cei care se încurcă cu Dragnea. Afirmația ”Cine știe ce înțelegeri are Dragnea cu cu evreii” conține și obidă, și o neputință post-factum. Desigur că Iohannis a fost informat mai înainte de vizita fără mandat a Vioricăi Dăncilă în Israel. Nimic nu îl împiedica să îl avertizeze pe omologul său israelian, dar și pe Bibi Netanyahu, premierul, că poziția României – neutră în chestiunea relocării ambasadei române - nu s-a schimbat, și că mesajele lui Dăncilă și Dragnea nu reprezintă poziția oficială a României. Probabil că nu a făcut-o. De ce? Ce îl împiedica să clarifice lucrurile la nivel corespunzător? De ce partea israeliană a acceptat o întâlnire sub standardele dilpomatice obișnuite? De ce nu a mediatizat-o cum se cuvine? Sunt cumva consilierii israelieni al domnului Dragnea mai puternici decât politicienii statului evreu?

Problema cea mai mare a președintelui este guvernul țării sale

Doamna Dăncilă trebuie să plece, desigur. Nu face față funcției. Dar numai parlamentul capturat de majoritatea PSD-ALDE o poate demite. Cum scapi țara de un guvern care pune în pericol România este cea mai mare problemă a președintelui.