Compromisuri în viață, demnitate în piață

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
07 noiembrie 2018, 11:19 actualizat acum 5 zile
    Compromisuri în viață, demnitate în piață

Părintele de școlar nu e om. Devine, an de an, o carcasă stresată, presată din toată părțile de ”așa se face” și ”trebuie să”. Din individul relaxat și deschis care-și propunea să fie (la început), când copilul era mic, s-a preschimbat într-un Obersturmbahnfuhrer, care, cu inima uneori grea, alteori mânat de ambiții care-i fac deciziile mai ușoare, își pune moștenitorul să învețe în pofida talentelor, dorinței și capacității acestuia.

Există copii de clasa a treia sau patra care nu au timp de hobby-uri sau de joacă. Care fac teme 4-5 ore pe zi, după ce se întorc de la școală. Câți adulți mai lucrează după ce au ajuns acasă, după o zi de muncă?

Copii care se pregătesc din clasa a doua, cu meditații și simulări de examen, pentru a intra la clasele unice de generală din cadrul unui colegiu bucureștean. În clasa a doua, mulți nu se pot închide corect la nasturii cămășii.

Există o altă școală, la care, ca să susții cu mai mult succes examenul de intrare în clasa a cincea, ar fi recomandat să faci meditații cu ”cineva din comisie”.

Vocațiile sunt descurajate. Română și matematică – atât să speri, să ai vocație pentru astea doua sau măcar pentru una dintre ele.

Învățătoarele creative și plăcute sunt considerate slabe. Modelul profesorului ideal este cel seminazist sau nazist de-a binelea, care-și lasă emoțiile acasă și vine la serviciu programat să îndese ecuații în niște mințișoare care pot sau nu pot absorbi asta. Acesta din urmă e cel cultivat de părinți, onorat cu cadouri, presat la rândul său să dea teme multe și grele, acesta e preferat pentru meditații.

Tot sistemul educational românesc de stat e un schimb de gesturi corupte – mutări false în buletin pentru a merge la o școală așa-zis ”mai bună”, în timp ce o altă școală, aflată la cinci străzi distanță, stă goală. Fonduri ale clasei de câteva sute de lei per cap de copil. Intervenții de transferuri necurate și nemeritate. Discuțiile cu o autoritate școlară – directori, secretare etc – terminate invariabil cu plicuri și cadouri. Intervenții de a elimina copiii cu dificultăți de învățare dintr-o clasă, pentru că îi deranjează pe cei ”normali”.

Mulți dintre părinți, oameni aflați la 30-40 de ani, recurg dimineața la lungile și dificilele trucuri de a-și pune copilul mai în față la școală, de a-l face ceea ce nu e și nici nu vrea să devină, care fac târguri dubioase cu învățământul românesc. Seara se duc în Piața Victoriei și strigă #rezist. Sunt revoltați de nedreptate, uitând că au pus-o în practică ei înșiși, la ăla mic la școală, câteva ore mai devreme. Se dedublează, seara luptând anticorupție și dimineața hrănind corupția cu lingurițe mici. Mici, dar multe.

Nu se pot compara cele două tipuri de corupție? O, ba da! După cum vedeți, toți vrem să ni-i favorizăm și să-i protejăm pe ai noștri. De la cele mai mici trepte ale vieții până la mașinile tunate ale liderilor de partid și stat. De la o clasă mai bună, ”fără țigani”, până la legile justiției.

Ipocrizia e o umbrelă care se strică des și, uneori, nu-ți dai seama pe unde.

Nu poți distruge un sistem când TU EȘTI acest sistem.