Criza manualelor / Elevii: „Puneţi-vă puţin în pielea noastră!”

Maria Andries
30 iulie 2018, 10:47 actualizat acum un an

„Manualele primite la clasă erau în condiţii destul de proaste. Erau, în mare parte, dezmembrate, cu pagini lipsă. Să nu mai spunem că erau făcute după programa veche, aveau unele informaţii greşite. Manualele ar trebui să aibă informaţii corecte, să aibă culegeri separate cu exerciţii, astfel încât manualul să conţină mai multe informaţii decât exerciţii. În culegere să putem rezolva exerciţiile pe ea şi să nu fie nevoie să transcriem toată cerinţa pe caiet, pentru că ne ia foarte mult timp din oră”.

Rândurile de mai sus reprezintă părerea despre manuale a Marei. Are 13 ani şi trece în clasa a VII-a, la o şcoală din Bucureşti. Pe ea n-o vor ajuta nici schimbarea de programă de la gimnaziu, nici revenirea tuturor manualelor în portofoliul editurii de stat. Încă doi ani, cel puţin, Mara va învăţa după manuale pe care le consideră greoaie şi cu „unele informaţii greşte”.

„Manualele să fie gratuite!”

Elevii ştiu în detaliu ce vor de la un manual. La fel, ştiu cu lux de amănunte ce aşteaptă de la şcoală: să-i înveţe lucruri folositoare şi, pe cât posibil, „să se facă recreaţiile mai mari”. Doar că nu-i întreabă nimeni. Părerile lor sunt prea rar ascultate, încă şi mai rar ajung să conteze. Iar elevii sunt primii şi cei mai afectaţi de neajunsurile din sistemul de învăţământ.

„Inutile”, „încărcate”, „învechite”, „fără logică”, „prea puţine”. Aşa descriu elevii cărţile care ar trebui să le deschidă drumul în lume. Manualele ar trebui să fie, în opinia lor, o unealtă eficientă şi „prietenoasă”, nu un instrument de tortură, care fie le „rupe spatele”, fie le mănâncă fără rost energia şi timpul de studiu.  

O altă problemă cu care se confruntă elevii din România este ipocrizia sistemului: manualele nu sunt, de fapt, gratuite pentru toţi. Ori sunt livrate prea târziu în şcoli, ori vin în cantităţi insuficiente. Cauza se ştie: birocraţia. Ministerul Educaţiei nu comandă destule retipăriri, pentru că directorii de şcoli nu cer destule manuale sau cererile lor nu sunt transmise la timp către Minister.

La capătul acestui „lanţ al slăbiciunilor”, se află elevul, care împarte manualul cu colegii sau îl cumpără. „La clasele a XI-a şi a XII-a, în ultimii ani, nu se prea găseau manuale gratuite. Aşa că sunt foarte recunoscătoare că le-am avut”, spune Ioana Băltăreţu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.  

„Să ne înveţe să comunicăm”

Copiii îşi doresc să ştie să comunice, să interacţioneze cu ceilalţi oameni, „să povestească”. „Să învăţ cum să-mi plătesc facturile, cum să-mi fac un mic business... Şi proiecte, multe proiecte, nici nu mai ştiu de când nu am mai primit proiecte la şcoală”, spune Costin, 13 ani, clasa a VII-a, la un colegiu din Capitală.

Limbile străine sunt predate după metode depăşite, „prea multă gramatică, prea puţină conversaţie”, crede Costin. „Manualele de engleză sunt importate, dar importate din ce rămăsese pe stoc, se vede că sunt mult rămase în urmă”, spune Ioana Băltăreţu, absolventă a unui colegiu din Ploieşti şi fostă olimpică la engleză. „Nu ne trebuie atâtea date şi nume la istorie, la geografie. Oricum le uităm. Ne trebuie doar cât să avem cultură generală”, afirmă Teodora, clasa a X-a, la un liceu bucureştean.

Priviţi-i pe aceşti elevi! Ascultaţi-i! Aşa se va vorbi în şedinţele de Guvern de peste 20 de ani: fluent, coerent, liber. Copiii României nu sunt indiferenţi ori ignoranţi, aşa cum îi fac să pară statisticile de după BAC sau de după Evaluare. Nici nu fug de carte, dimpotrivă, vor să se pregătească pentru viaţă. Vor să-şi descopere talentele şi să le dezvolte. Dar sunt nevoiţi să-şi găsească drumul pe cont propriu. De mulţi, foarte mulţi ani, şcoala românească există pentru a-i pune în valoare pe autorii de manuale şi de programe, nu pe elevi.