Delirul

Maria Andries
Maria Andries
23 iunie 2018, 20:20 actualizat acum un an
    Delirul

Şeful partidului aflat la putere le-a cerut scuze celor 73 de condamnaţi pentru abuz în serviciu, aflaţi în spatele gratiilor. La atât se reduce electoratul stângii, în varianta iunie 2018. De la 45 la sută din votanţi la 73 de clienţi. Scuzele astea probează că albul disperării lui Liviu Dragnea nu e provocat de o persoană sau de o instituţie, ci de ideea de lege, în general.

După aflarea sentinţei în Dosarul angajărilor fictive, şeful PSD a declarat că articolul pe baza căruia a fost condamnat e „sovietic”, „neconstituţional”. Ultima oară, formularea privind abuzul în serviciu a fost rescrisă şi votată tot de social-democraţi, în „marţea neagră” din decembrie 2013.

În funcţie de ce-l mai deranjează pe Liviu Dragnea, ne-ar putea paşte un referendum pentru redefinirea infracţiunii sau pentru introducerea în constituţie a sintagmei de „justiţie tradiţională”. Să fie clar pentru toată lumea că dreptatea e ceea ce înfăptuieşte şeful de trib, cu parul ritual.

PSD s-a schimbat, faţă de perioada Iliescu şi Năstase. Nu în profunzime. Acolo dai tot de flori de mină, noroc bun şi raţionament chior. La suprafaţă, însă, au apărut conexiunea la Internet şi bazele de date. Şefii de campanie nu mai trebuie să recurgă, primitiv, la registrul „decedaţi” din primării.

Ceea ce ignoră social-democraţii e că nici ţara nu mai e aceeaşi din anii de pionierat ai baronilor locali. Libera circulaţie prin UE le-a permis românilor să vadă cum se face politică la alţii. Au un alt termen de comparaţie, nu se raportează doar la ce-a fost înainte de 1989 sau la pauzele de guvernare centru-dreapta.

Există o Românie dincolo de ecranul computerelor şi al televizoarelor, o Românie care începe să-şi piardă răbdarea, să-şi reconsidere resemnarea şi să-şi amâne iertarea. Oamenii vor spitale, autostrăzi, şcoli bune, instituţii care să funcţioneze, pe scurt, o viaţă „ca afară”, nu o viaţă de gargară împotriva statelor verzi pe pereţi.

Pe Adrian Năstase l-a pierdut, se ştie, aroganţa. A luat alegătorii de proşti, n-a mai amestecat stropul de adevăr în găletuşa cu minciuni, nu s-a mai sinchisit de credibilitate. Pe Liviu Dragnea îl va pierde asaltul delirant împotriva Justiţiei. Nu se mai sinchiseşte de legalitate. „Urgentările” pe care le anunţă nu au nicio legătură cu urgenţele ţării. Şlagărul cu microfoanele şi „agenturili” a durat prea mult, să mai ţină loc de circ. S-au îngroşat glumele despre legea fundamentală. Nu mai merge să le întinzi pe pâine.

De aproape doi ani, PSD nu guvernează ţara, ci se opinteşte să guverneze tribunalele şi parchetele. S-a concentrat atât de tare în direcţia asta, încât a pierdut startul în cursa pentru preşedinţie. Dacă Iohannis, recunoscut pentru viteza lui de reacţie la stimulii din scena politică, i-a luat-o înainte PSD-ului, ăsta e semn de blocaj în metabolismul robust al maşinăriei social-democrate, cea atât de bine unsă cu ulei, zahăr şi mălai, în vremurile clasice, de tranziţie.

Timpul ăsta e timp pierdut pentru noi, toţi, şi timp câştigat pentru politicienii care investesc afectiv în relaţia lor cu penitenciarele, dar amână, ca să zicem aşa, să facă pasul. Dacă Liviu Dragnea şi brelocul lui cu monolit social-democrat nu vor izbuti, în ciuda osârdiei instituţionale şi disciplinei vocale, să dea ţara cu douăzeci şi ceva de ani înapoi, se pot felicita că măcar ne-au ţinut patru ani pe loc. 

PSD va plăti scump, desigur, decolarea în eterul conspiraţiilor şi banalizarea penalului, dar va deconta totul, ca de obicei, din vieţile noastre.