Departamentul de stat american vede dictatura din presa română

cristian.coman
22 aprilie 2018, 11:49 actualizat acum un an
    Departamentul de stat american vede dictatura din presa română

Două mari televiziuni, Antena 3 şi România TV, sunt controlate de oameni de afaceri care sunt susţinători vocali ai puterii. Ambele au criticat puternic şi au prezentat deformat protestele antiguvernamentale din ianuarie. ONG-urile au reclamat că acest lucru a urmărit compromiterea demonstranţilor, afectând totodată libertatea de exprimare.

 

În timp ce presa independentă a fost activă și a prezentat o mare varietate de puncte de vedere fără restricții evidente, politicieni sau persoane apropiate de politicieni și grupuri politice dețin sau controlează indirect numeroase canale media naționale și locale. Știrile și opiniile editoriale ale acestor canale media reflectă viziunea patronilor. Sunt de asemenea acuzații că proprietarii au suprimat materialele în dezacord cu propriile interese și au amenințat autorii acestor materile”.

 

Aceste paragrafe nu sunt scrise de Soros. Nici de media din România ostilă puterii. Textele reprezintă punctul de vedere al Departamentului de stat american față de libertatea de exprimare a presei din România în 2017. Și informațiile despre presă și presiunile asupra ei continuă în raport. Nu se referă doar la presa apropiată de stânga.

 

Diferite instituții media conduse de oameni de afaceri care fie au fost găsiți vinovați, fie sunt sub investigație pentru presupusă fraudă și corupție au forțat plecarea reporterilor cunoscuți pentru promovarea statului de drept. În timpul anului, cotidianul România liberă a concediat sau a forțat să plece mai mulți reporteri de investigație care au scris despre cazuri de corupție.”

 

Raportul asupra drepturilor omului este deja aplaudat de „o parte a presei” și va fi contestat de „cealaltă parte a presei”. „Ce vrea Departamentul de stat de la noi? De ce se amestecă? Ce, ei nu se uită în propria ogradă, unde televiziunile sunt o parte sau de alta a puterii? Și pe ăia plătiți de <sistem> în România, de <statul paralel>, nu îi vede Departamentul de stat? Pe acoperiții care scriu la ordin împotriva politicienilor și a presei de stânga? Iar noi ne plătim impozitele și taxele, iar ceilalți care nu apar în raport nu produc nimic și primesc foarte mulți bani.” Acesta este dicursul anti, discursul care poate părea argumentat.

 

Dar subiectul este altul. Subiectul se referă la libertatea de exprimare. A celor din interiorul structurilor media. Care, spune raportul, nu se pot exprima, trebuie să respecte dorințele patronilor care au interese politice sau sunt forțați să plece. Mai ales interesele legate de PUTERE. Pentru că despre putere este vorba. Așa cum hărțurea își are izvorul în putere, așa și suprimarea libertății de exprimare vine din dorința de a permite puterii să ajungă unde vrea, fără să fie incomodată de vocile împotrivă-i.

 

Iar aici ajungem la dilema „dictatura economică” sau „activism de presă”. Jurnaliștii care sunt obligați să scrie părtinitor au asupra lor presiunea pierderii locului de muncă, a pierderii privilegiilor (de obicei nivelul salarial) sau a statutului generat de primele două și de telefoanele pe care le primesc de la oameni importanți. Cei care scriu fără presiune, care fac aproape din convingere munca de exprimare părtinitoare (aceasta nu înseamnă să deformezi neapărat sensul, dar de exemplu să nu îi dai voie și celeilalte părți să se exprime) sunt <activiștii media>. Cele 5 întrebări ale jurnalismului corect (cine, ce, unde, când, de ce) e posibil să apară în materiale lor, dar dispar contextul și opiniile contra. Întrebarea este: se pun acești jurnaliști, fără neapărat să conștientizeze, în slujba cuiva care vrea puterea absolută? Sau care dorește să fie absolvit de scheletele din șifonier.

 

Eu nu spun că raportul Departamentului de stat este exhaustiv. Sau că are dreptate sută la sută. Departamentul de stat pare că ia informații – și chiar citează de câteva ori – în parte de la ONG-uri. Dar în lumea liberă, ONG-urile sunt expresia independenței față de putere.

 

Tușele groase ale raportului sunt făcute tocmai pentru a sublinia NU necesitatea îndepărtării acestor canale de exprimare (Departamentul de stat NU este Ministerul Adevărului), ci cunoașterea de către opinia publică și celor care lucerază în termenii libertății de exprimare a tuturor surselor de perturbare a drepturilor omului.

 

Presa își va dovedi și acum <libera exprimare>. Unii vor pune Raportul în loc de icoană, alții îl vor lua la țintă.

 

Și atunci, abia atunci, când va fi dezbătut, Raportul Departamentului de stat își va atinge scopul.