Dragnea, între paralel și perpendicular

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
21 septembrie 2018, 10:18 actualizat acum o lună
    Dragnea, între paralel și perpendicular

Probabil e ușor să jonglezi cu dimensiunile, dacă ai avut norocul să te poziționezi cumva între ele – vezi mitingul în alb, alături de fotografiile date publicității mai recent de fostul prim-ministru Victor Ponta. Geometria tradițională (ah, ce cuvânt mare) nu mai ține cu planurile, ci cu pârghiile.

Inclusiv după ședința CEx de azi mă aștept cumva ca Liviu Dragnea să scoată un drăcușor dintr-o cutie vopsită într-o culoare foarte întunecată, iar opoziția sa din sânul propriului partid să fie ori foarte bine regizată, ori foarte slăbită peste noapte, printr-o vrajă de neputință sau de remușcare colectivă. Cumva drăcușorul din cutie și Dragnea însuși vor ateriza cumva în picioare, pentru că pesimismul și obstacolele de tot felul nu ne lasă să sperăm la scară largă că loviturile de stat nu trebuie să vină neapărat de la statul paralel, ci de la cel asumat și implicit într-o organizație coruptă care ar putea face BUM din interior.

Pentru că e probabil prea coruptă ca să facă asta.

Poate urma însă lupta de guerrilla, chiar dacă Dragnea va avea azi câștigul numărătorii celor fideli de partea sa. Cuvântul de ordine al zilei de azi este ”încredere”, un dar prețios venit uneori de nicăieri, dar cel mai adesea din obligații, frății și favoruri reciproce nesfârșite.

Cu alte cuvinte, vinerea asta ar putea să nu fie atât de de neagră pentru liderul PSD pe cât se părea zilele trecute. Dar dincolo de ea acele planuri paralele și perpendiculare s-ar putea amesteca spectaculos, iar rezultatele ar putea fi, în cele din urmă, întru înlăturarea conducătorului de partid personal.

Oricum, dinspre PSD nu ne mai convine nimic. Pe Dragnea îl vedem ca pe un dragon cu aripi de foc și ceață, pe care-l bănuim că renaște din propriul jar, iar pe cei care s-au răsculat drept niște trădători, care nu știu despre loialitate. Loviturile de stat ne plac și nu prea. Nu mai știm ce ne place și ce nu, de altfel ce mai e adecvat și ce nu într-o lume politică obraznic de puternică în PSD și extrem de slabă în opoziție.

Dincolo de CEx-ul din acest septembrie agitat, o altă întrebare, mai degrabă de sorginte ideologică, survine: cum a făcut Dragnea să fidelizeze atâția oameni? Charisma lui tinde spre zero, iar din scrâșnetele de dinți și grimasele ochilor este cât se poate de clar că nu-i plac oamenii, că nu-i suportă în apropiere, că nu-i convin atingerile lor, nici măcar întrebările lor. Concluzia ar putea fi că, la nivel de partid sau de popor, românilor nu le plac Batmenii, ci Joker-ii.

Play on!