„Eu hotărăsc al cui e rândul”

Sorina Ionașc
Sorina Ionașc
15 May 2018, 11:57 actualizat acum 3 ani
    „Eu hotărăsc al cui e rândul”

Un jurnalist a încercat să pună o întrebare, iar un demnitar a refuzat să-i răspundă, alegând alt jurnalist cu o altă întrebare mai comodă. Jurnalistul a insistat respectuos, dorind totuşi să primească un răspuns la acuzaţii grave făcute de însuşi demnitarul. Demnitarul s-a enervat şi mai tare, aşa că biroul lui de presă i-a oprit microfonul jurnalistului în cauză. Întâmplarea face ca jurnalistul să fi fost subsemnata, iar demnitarul să fi fost preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Din fericire, este doar prima dată când se întâmplă ca un jurnalist să fie blocat prin această metodă, în direct. Din păcate, nu este prima formă de cenzură pe care o încearcă politicienii plătiţi din bani publici şi, în cazul de faţă, Liviu Dragnea.

Ne-am obişnuit cu toţii să vedem trusturi de presă, televiziuni, ziare sau site-uri prietene sau adversare unui anumit partid politic, în funcţie de interesele de la un moment dat. Ne-am obişnuit cu jurnalişti anume aleşi să pună întrebări comode, atunci când politicienii sunt în încurcătură. Ne-am obişnuit şi cu întrebări dictate din redacţii, cu acelaşi scop.

Am văzut, în repetate rânduri, politicieni nervoşi care umilesc jurnalişti, care refuză să răspundă la întrebări pertinente, care sunt interesaţi, mai degrabă, de trustul de presă la care lucrează respectivul jurnalist, decât de răspunsul pe care sunt datori să-l dea.

Şi am văzut asta la toate partidele, în orice guvernare. Colegii mei care au prins celebra „epocă Năstase” ştiu mai bine decât mine şi s-au obişnuit. Şi cei vechi şi cei mai noi. Mai întâi, am închis un ochi. Apoi, i-am închis pe amândoi, ne-am zis că este, poate, o excepţie. Numai că exemplele de acest gen au tot curs, s-au înmulţit şi am ajuns fix în această situaţie. Să ni se închidă gura, la propriu.

Aş vrea să dau, înainte de toate, câteva exemple. Un Liviu Dragnea care a escaladat într-un comportament dornic de cenzură şi de monopol pe tot ce înseamnă presă.

NOIEMBRIE 2016 – interviu Liviu Dragnea, în Ziarul Financiar

"Eu încerc să spun ce vrem să facem, dumneavoastra, ca și Dacian Cioloş nu candidaţi, deci ar fi bine să spunem noi ce vrem să facem (…) Am o singură rugăminte, sincer, nu știu cum să o formulez, să nu fie respinsă brutal. Pot avea două minute să vorbesc puțin de Fondul Suveran doar eu?"

AUGUST 2017 – dialog cu reporter Realitatea TV, fost „Adevărul”

Liviu Dragnea: Am o întrebare la dvs. Unde lucraţi acum? La „Adevărul“?

Reporter: Nu.

Liviu Dragnea: Dar unde?

Reporter: La Realitatea TV. 

Liviu Dragnea: Dvs ne invitaţi pe noi la şedinţele de la redacţie? Este doar o întrebare simplă şi respectuoasă. 

 

NOIEMBRIE 2017 – dialog cu reporter Realitatea TV, în prima declaraţie după aparaţia dosarului “Tel Drum”

Reporter: Voiam să vă întreb dacă îi cunoaşteţi pe ceilalţi din dosar. Petre Pitiş, vă spune ceva numele domniei sale?

Liviu Dragnea: Îmi spune, e deja celebru în presă.

Reporter: Marian Fişcuci?

Liviu Dragnea: Sunt celebri în presă.

Reporter: Îi ştiţi personal? Aţi colaborat cu ei?

Liviu Dragnea: Sunteţi procuror?

 

NOIEMBRIE 2017 – dialog cu acelaşi reporter Realitatea TV, după o discuţie cu pensionarii PSD despre justiţie şi dosarele sale penale

Reporter: „Le-aţi vorbit şi despre legile justiţiei”

Liviu Dragnea: „Am vorbit despre suflet”

Reporter: Şi despre dosarele dvs?

Liviu Dragnea, ţipând nervos la reporter: Da, domnişoară, şi despre dosarele mele.

Reporter: Şi de ce ţipaţi la mine

Liviu Dragnea: Nu ţip, voiam doar să mă auziţi mai bine.

MAI 2018 – ameninţări nervoase la adresa unui jurnalist G4Media, după o serie de articole cu dezvăluiri

Liviu Dragnea: Eu am auzit despre acel memorandum din spațiul public, chiar în ziua în care s-a adoptat, pentru că este un document confidențial. Și eu pun întrebarea – am auzit de la domnul Dan Tăpălagă, marele jurnalist, G4 sau nu știu cum îi mai zice acum, care a dat această informație, că Guvernul a adoptat un memorandum confidențial cu acel conținut – de unde a primit acea informație? SRI-ul, STS-ul au vreo explicație pentru asta? Asta nu este cumva un incident de securitate? Cine din funcționarii Guvernului, sau dintre membrii Guvernului, au dat această informație? Că eu nu o aveam.

Jurnalişti: Se va face vreo investigaţie ăn acest caz?

Liviu Dragnea: Sunt curios, pentru că guvernul nu poate să o facă.

Jurnalişti: Va sesiza cineva autorităţile?

Liviu Dragnea: Sesizez eu acum. Vorbim de un document confidenţial. Cine din Guvern i-a dat documentul? Eu nu-l aveam. Cum a ajuns la domnul Tăpălagă? Avea acces? Să vedem, începe cineva investigaţie?

MAI 2018 – dialog cu reporter Libertatea

Liviu Dragnea: Bun, eu am pus acele microfoane ca să avem totuşi o disciplină, să nu ne mai alergăm unii pe alţii pe hol. Am răspuns la întrebare.

Reporter Libertatea: În acest context, spuneţi că…

Liviu Dragnea: Vă rog, dumneavoastră (în acest moment, Liviu Dragnea vrea să dea cuvântul altui jurnalist).

Reporter Libertatea:… epoca Iohannis este mai rea decât epoca Băsescu.

Liviu Dragnea: Nu încercaţi să vorbiţi mai tare ca mine, că nu vă iese.

Reporter Libertatea: Din păcate, eu eram la rând.

Liviu Dragnea: Nu, rândul îl hotărâsc eu.

 

La aceste câteva exemple cronologice s-ar mai adaugă multe, foarte multe exemple în care răspunsuri de genul „asta nu e întrebare de interes”, „ăsta nu e un subiect”, „astea-s întrebări?”, „primiţi întrebări pe SMS” sau „lucraţi pentru Servicii” au fost date cu o lejeritate incredibilă, unor jurnalişti de la trusturi de presă ne-prietene. Şi spun ne-prietene şi nu adversare pentru că între cei doi termeni este o diferenţă ca de la cer la pământ. În primul rând, politicienii folosesc în mod voit, electoral şi de autovictimizare, strategia „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. 

Jurnaliştii de pe teren sunt, în cele mai multe cazuri, chiar vocea cetăţeanului. Ei nu reprezintă interese obscure, uneori nici măcar instituţia la care lucrează. Au o singură misiune, interesul public, şi un singur angajator – cetăţeanul. Nu de fiecare dată, însă. Şi aici este doar greşeala noastră, a jurnaliştilor.

Dacă nu ne vom apăra noi înşine onoarea meseriei, corectitudinea cu care ne desfăşurăm activitatea, nimeni nu o va face. Şi în niciun caz nu o vor face politicienii. Ba din contră, ei vor dori să fisureze şi mai mult tot ce mai înseamnă jurnalism, corectitudine, imparţialitate, vor dori să dezbine şi să manipuleze, astfel încât totul să fie în favoarea lor. Pentru că good press înseamnă voturi şi putere. Şi orice acceptare, chiar şi tacită,  a atitudinii lor batjocoritoare, va duce la înfrângerea jurnalismului în sine, nu doar a unui ziarist în particular. Iar asta echivalează cu distrugerea definitivă a interesului public pentru care lucrăm. De aceea nu contează cum se numeşte un anumit demnitar sau unde lucrează un anumit jurnalist, ci ce spune, ce face, ce transmite, pe orice canal. În momentul în care este cenzurat, întreaga esenţă a presei şi adevărul în sine sunt călcate în picioare.