EXCLUSIV / DOSARUL MINERIADEI - MĂRTURII DIN INFERN

21 mai 2018, 10:53 actualizat acum 2 ani
    EXCLUSIV / DOSARUL MINERIADEI - MĂRTURII DIN INFERN

Rechizitoriu: „Mă dureau rinichii, dar nu mai puteam să risc înjurăturile soldaţilor poliţişti, preferam un blocaj de rinchi, orice, mă rugam să se termine odată, dar nu s-a terminat”

 

Rechizitoriu: „Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului”.

 

Rechizitoriu: „Condiţiile ce au trebuit să fie suportate de către persoanele vătămate, care au fost reţinute la U.M. 0575 Măgurele, sunt comparabile cu cele pe care au trebuit să le suporte prizonierii de război din timpul celui de-al doilea război Mondial”

 

Au fost bătuți cu furtunul, cu bâta, cu ranga, cu lanțul, au fost înjunghiați, loviți cu toporul, cu bocancii, cu patul armei, au fost împușcați. O tragedie fără limită și fără noimă a cuprins România în 1990. Peste 1000 de victime, la Kilometrul Zero al Bucureștiului și în împrejurimi. 4 dintre ele au murit împușcate. Acolo unde zeci de tineri se sacrificaseră cu doar 6 luni înainte pentru ca România să iasă de sub dictatura lui Ceaușescu.  Și să fie acaparată imediat de așa-numitul eșalon 2 din România socialistă. Acum, la 28 de ani de la acea nebunie pusă la cale de oameni (da, și ei erau oameni) – care voiau să-și păstreze puterea și privilegiile sau care au fost manipulați sau au acceptat să facă fapte abominabile împortiva semenilor lor doar pentru că un șef „emanat” voia asta – procurorii militari i-au trimis în fața instanței pe cei responsabili. Victimele erau „judecate” după lungimea părului, după barbă sau ochelari, lungimea fustei sau culoarea unghiilor. Au fost „audiate” - înainte sau după ce erau lovite – de fel și fel de oameni fără legătură cu procurorii. Unul dintrei cei ridicați din față de la TVR, Andrei Adrian-Dan, spune că a fost „audiat” și filmat pe loc, în sediul TVR, de un angajat al televiziunii, după ce a fost lovit cu picioarele în față de către soldați!

 

 

Portalul stiricurate.ro începe astăzi să difuzeze mărturii și declarații importante, elemente din anchetă, toate din rechizitoriul Mineriadei 13-15 iunie 1990, al cărei proces a început practice de curând, la peste 27 de ani de la „degajarea” (așa cum spuneau autoritățile în 1990) în forță a Pieței Universității. Vă prezentăm un scurt fragment din jurnalul, consemnat în rechizitoriu, al unei victime care a dispărut 50 de ore din viața reală:

 În drum, cel ce m-a condus, minerul brunet cu baston şi cu bulan confecţionat dintr-un cablu m-a luat după umeri spunându-mi Lambada, dinari şi de toate pentru toţi, ţinea caseta tuşată ce mi-o găsise în geantă, arătând-o trecătorilor că este de la Raţiu, iar trecătorii se bucurau. A oprit o Dacie bleumarin cu o tapiţerie pipită, cu un şofer înalt, îmbrăcat în pantaloni bleumarin negru, bluză albastră, ochi albaştri, părul tuns îngrijit, grizonat, ce mi-a adresat cuvintele «nenorocito, … ne-aţi mâncat sufletul cu Universitatea voastră»... Ne-a cazat într-un garaj unde se aflau foarte mulţi reţinuţi... mă dureau rinichii, dar nu mai puteam să risc înjurăturile soldaţilor poliţişti, preferam un blocaj de rinchi, orice, mă rugam să se termine odată, dar nu s-a terminat, mai aveam multe de văzut şi auzit”

 

 

 1250 de oameni au fost „lipsiți de libertate”, mulți dintre ei luați pur și simplu de pe stradă de mineri sau civili agresivi. 1388 de români au suferit traume fizice sau psihice. Patru au fost împușcați mortal.

 

Lepădatu Mitriță ,25 de ani,  împușcat în ceafă

Mocanu Velicu, 22 de ani,împușcat în ceafă

Dunca Gheorghiță, 40 de ani, împușcat în șold, dar mort din cauza infecției generalizate după ce glonțul i-a străpuns intenstinul subțire

Drumea Dragoș, 20 de ani, împușcat în ceafă

 

Încă din 11 iunie 1990, autoritățile – după alegerile din 20 mai pe care FSN, dar mai ales Ion Iliescu le câștigaseră detașat - au hătărât să declanșeze un atac violent asupra manifestanților din Piața Universității și apoi să aducă „muncitori care să staționeze pașnic” în locul manifestanților. Ion Iliescu a obținut 85% din voturi, iar FSN 66%. Începând din 22 aprilie, cu o lună înaintea alegerilor, zeci de mii de bucureșteni și nu numai au manifestat în fiecare seară împotriva foștilor comuniști care nu voiau să cedeze puterea după Revoluție și care au intrat cu Frontul Salvării Naționale în alegeri. În fiecare seară, au strigat și au cântat. Înainte de a deveni victime.

 

„A fost o dată ca-n poveşti,

A fost în România,

O gaşcă mare de «golani»,

Ce-au alungat sclavia.

Noi nu ne-am confundat nicicînd

Cu «oamenii de bine»,

Numiţi şi neocomunişti

Şi fără de ruşine.

Refren:

Mai bine haimana,

Decît trădător,

Mai bine huligan,

Decît dictator,

Mai bine «golan»,

Decît activist,

Mai bine mort,

Decît comunist.

 

 

Pentru cei mai tineri dintre cititori, acestea sunt versurile imnului Golanilor, scris de Cristian Pațurcă chiar în Piața Universității și cântat în fiecare seară de toți cei aflați la protestul care a rămas în istorie sub numele „Fenomenul Piața Universității”. ATENȚIE! Versurile acestui imn sunt incluse în rechizitoriul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare. Pentru că rechizitoriul are un capitol separat dedicat contextului general în care au avut loc atrocitățile de care sunt acuzați 15 inculpați, în frunte cu fostul președinte Ion Iliescu, care sunt acuzați de INFRACȚIUNI CONTRA UMANITĂȚII. Alți 21 de suspecți sunt și ei acuzați în dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990. 

Așa cum spun procurorii în rechizitoriu, „Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului”.

Manifestanții, o parte dintre ei în greva foamei, care au fost luați cu forța la 4.00 dimineața pe 13 iunie 1990 nu au avut nicio șansă. Procuroii spun că „în perioada manifestaţiilor din Piaţa Universităţii, comanda U.M. 0215 a hotărât ca un grup de ofiţeri să filmeze, permanent, dintr-o cameră a Hotelului Intercontinental, ce se întâmpla în Piaţa Universităţii. Trebuie specificat că această unitate militară beneficia şi de un serviciu în care îşi desfăşurau activitatea ofiţeri acoperiţi, despre existenţa lor ştiind numai cei care aveau acces la asemenea informaţii.”

„Doi și un sfert” a avut grijă să filmeze tot ce mișcă în Piața Universității, timp de 53 de zile.

 

 

Cele 1388 de victime au fost ridicate și agresate în mai multe etape. O parte dintre ele la 4.00 dimineața, când forțele de ordine au intrat „în forță” (de aia erau foțe de ordine) în Piața Universității și chiar în cladirea Universității, pentru a-i aduna chiar și pe cei care au „pactizat cu manifestanții”. Au fost „ridicați și transporați” la celebra UM 0575 Măgurele. Procurorii remarcă faptul că „ acţiunea a vizat ,,capturarea manifestanţilor” şi nu dispersarea lor, prin mijloace paşnice”. Ordinul Guvernului cerea Poliției „încercuirea şi reţinerea persoanelor existente în piaţă”.

Piața a fost ocupată apoi de muncitorii din IMGB cu celebrul slogan ”IMGB face ordine!” Ordinea făcută de așa-ziși oameni de bine s-a lăsat cu alte zeci de răniți pe lângă Institutul de Arhitectură.

Apoi au fost incendiate sediile Poliței Capitalei, Ministerului de Interne și spații din TVR și SRI. Aici au fost momentele în care cei patru au fost împușcați mortal, trei dintre ei în ceafă. Pentru a justifica intervenția, autoritățile au pus la cale DIVERSIUNI. Tocmai de aceea am spus impersonal „au fost incendiate”.  Dinu Patriciu, pe atunci profesor la Facultatea de Arhitecură se afla la ora 16.00 în facultate și „a văzut -pe geam -  trei militari în ținută specifică M.Ap.N., dintre care unul a alergat cu o canistră de benzină către autobuzele aflate la capătul străzii și a vărsat conținutul dedesubtul unui autobuz. Sub autobuze, a avut senzația că se aflau cauciucuri sau roți de rezervă.” Iar la Poliția Capitalei, la etajele superioare, au apărut incendii înainte ca manifestanții să ajungă în curtea instituției.

 

 

Represiunea autorităților a continuat în zilele de 14 și 15 iunie, când minerii și muncitorii din mai multe județe, aduși cu trenurile, au atacat „sistematic” în București – Piața Universității, sediile PNȚCD și PNL, sediul Asociației Deținuților Politici - pe oricine părea a se opune puterii instalate.  Conform procurorilor militari „deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. Acţiunea acestei forţe a fost menită de a menține în funcție puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toți cei care erau considerați ,,elemente extremiste, reacționare” și care ar fi organizat o ,,rebeliune legionară”.”

Minerii furnizau „legionari” prinși chiar de ei, iar poliția îi transporta la Măgurele. Fără întrebări. Iar acolo era iadul. Iată un pasaj din rechizitoriu:

„Persoanele reţinute ilegal la U.M. 0575 Măgurele, deşi erau grav rănite, ca urmare a loviturilor primite de la poliţişti, mineri şi militari în termen, nu au beneficiat de îngrijiri medicale adecvate.  „Am fost indignat văzând cum o dată cu venirea câtorva salvări, unele persoane erau cusute pe viu, altora le acordau îngrijiri superficiale, unuia i-a pus mâna în gips”(declaraţie martor Popa Aristică, vol. 94, filele 72-75).  Condiţiile ce au trebuit să fie suportate de către persoanele vătămate, care au fost reţinute la U.M. 0575 Măgurele, sunt comparabile cu cele pe care au trebuit să le suporte prizonierii de război din timpul celui de-al doilea război mondial, de acestea fiind răspunzător, întru-totul, inculpatul Peter Petre, care a permis ca în unitatea pe care o comanda să se întâmple astfel de atrocităţi.”

 

Vă prezentăm în continuare o parte dintre MĂRTURIILE victimelor celor 3 zile de atac violent împotriva românilor vinovați că ar fi participat la „Golaniadă” (nume pus după ce Ion Iliescu a atribuit apelativul de GOLAN celor din Piața Universității) sau care erau bănuiți că nu sunt susținătorii noii puteri și mergeau pur și simplu pe stradă, așa cum au fost consemnate în Rechizitoriu. Toți cei care au suferit în timpul celor 3 zile (13-15 iunie 1990) și care mai trăiesc vor depune mărturie și în instanță.

Primul extras cu mărturii din rechizitoriul Mineriadei îl reprezintă povestea incredibilă a Elenei Mihai, scrisă într-un jurnal și preluat de procurori - cum a fost târâtă în iadul din București timp 50 de ore. Apoi, mărturiile unei părți importante dintre cei brutalizați de mâna înarmată a regimului Iliescu, proaspăt ales președintele României:

„Condiţiile în care au fost ţinute persoanele aduse la U.M. 0828 Bucureşti, comandant inculpatul Dobronoiu Vasile, au fost descrise de către Mihai Elena, în jurnalul personal, în care şi-a redat întâmplările din momentul în care a fost reţinută pe stradă şi până când a ajuns acasă, după 50 de ore, interval de timp în care soţul ei a căutat-o prin spitale, pe la secţiile de poliţie, inclusiv la morgă:

„Ce înseamnă 2 zile pentru un om. La ora 17.55, la chemarea răzbunării orgolioase a celor ce nu gândesc la fel ca mine, dar doresc să ne impună ca toţi să gândim ca ei, o lege ce de fapt a fost analizată de mulţi înaintea mea, au considerat să mă reţină şi să mă conducă la Poliţia Capitalei. În drum, cel ce m-a condus, minerul brunet cu baston şi cu bulan confecţionat dintr-un cablu m-a luat după umeri spunându-mi Lambada, dinari şi de toate pentru toţi, ţinea caseta tuşată ce mi-o găsise în geantă, arătând-o trecătorilor că este de la Raţiu, iar trecătorii se bucurau. A oprit o Dacie bleumarin cu o tapiţerie pipită, cu un şofer înalt, îmbrăcat în pantaloni bleumarin negru, bluză albastră, ochi albaştri, părul tuns îngrijit, grizonat, ce mi-a adresat cuvintele «nenorocito, ce puţi aşa, ne-aţi mâncat sufletul cu Universitatea voastră», ciudat, la orele 12.00 îmi făcusem duş, cu o zi înainte mă spălasem pe păr, bluza din pânză topită albastră era îmbrăcată la orele 13.00...

Coborâm în curtea Inspectoratului de Poliţie, era sinistru... Mă conduc într-o cameră unde nu era nimic întreg, nici fişet, nici fereastră, nici masă, pe jos hârtii murdare, sticle sparte, cârpe... În camera sinistră erau 6 femei, una foarte elegantă, tânără, ce a fost adusă fiindcă a spus «minerii au salariu prea mare», alta o studentă la matematică, a fost vânată căci intra în ura minerilor, ţigani, studenţi şi intelectuali...O a treia era trântită pe o uşă de fişet...O femeie bolnavă, handicapată...O ţigancă de 16 ani ce ieşise de la film, din Cinematograful Luceafărul şi nu avea acte... Am aflat că-i maşina puşcăriei ce ne ducea la Băneasa în wechend. La ora 18.30 – 18.45 am ajuns la Şcoala de Poliţie... La coborâre au încercat să mă ajute, dar cu săriturile stau mai bine, aşa că am sărit singură ca să nu mai primesc vreun cadou (un baston pe spate cumva). Ne-a cazat într-un garaj unde se aflau foarte mulţi reţinuţi, ţigani, studenţi, români, copii, handicapaţi, ce era acolo îţi venea să te omori. Ce bine totuşi că nu se vinde cianură la drogherii... Eu urma să stau până verificau dacă este adevărat ce am declarat, cum mă cheamă şi unde lucrez... Aveam în mână numărul 087, număr ce-l voi păstra până la moarte, îl voi juca la Loto. Întreb pe cel care m-a condus în garajul mic «sunt arestată», «nu, reţinută», «de ce am număr», «aşa este regula»... Pe la ora 20.30 – 21.00 nu ştiu exact, am simţit nevoia să mă duc unde merge şi împăratul pe jos. M-am adresat santinelei şi m-a însoţit un soldat în kaki, spunându-i că va fi foarte jenant, căci toaletele sunt improvizate. Trei cutii fără uşă ţineau loc de weceuri. Locul unde trebuia să fie uşa era liber şi nu spre gard, ci lateral, probabil să nu încerci să fugi, Soldaţii ce păzeau cutiile te vedeau în timp ce încercai să te uşurezi. Li s-a făcut semn să se întoarcă. Unii s-au întors, alţii nu, de, oameni şi oameni. Bunul şimţ şi buna cuviinţă se învaţă între 1 an şi 7 ani... Cât am stat în cutie am auzit «Universitatea», râsete, am văzut câteva priviri, nu ştiam cum să stau, să nu-mi fie privită partea ruşinoasă, când am ieşit mi-au strigat «drogato»... A intrat un ofiţer cu stele sigur pe umăr şi ne-a spus «acum se închide uşa», pipi faceţi la canal, iar altceva nu, mâine la ora 07.00 va veni procurorul şi vă va ancheta...Vă rog tăceţi, mâine spuneţi anchetatorilor ce aveţi de spus şi pleacă închizând uşa metalică cu rulmenţi. Încep să plâng, o noapte răcoroasă pe saltele jegoase cu păduchi, râie şi purici, probabil, şi atâtea femei erau, cel puţin 50... Gândurile îmi sunt curmate de o voce baritonală, era ora 09.00 «vă rog staţi liniştite, astăzi vine procurorul şi cine-i nevinovat va pleca

acasă». La vociferările femeilor cu copii închişi în casă li s-a răspuns, fără vaiete, staţi cuminţi, fără panică, şi a plecat... Întoarsă pe salteaua ce găzduia 4 sau 5 femei, aştept tăcută anchetarea ce nu se mai efectua, în jur unele plângeau cu lacrimi surde, altele cu bocete, altele făceau gălăgie... Aştept încordată, în picioare, vroiam să fiu chemată pe la orele 16.00, aud numărul dinaintea mea, era al violatorului îmi dau seama că sunt luaţi cei care prezintă interes mai mare... Mă ia groaza, începusem să tremur, mă aşez pe o saltea, mă dureau rinichii, dar nu mai puteam să risc înjurăturile soldaţilor poliţişti, preferam un blocaj de rinchi, orice, mă rugam să se termine odată, dar nu s-a terminat, mai aveam multe de văzut şi auzit” (Jurnal Mihai Elena, vol.113, fila 171).”

 

”Din declaraţia persoanei vătămate Georgescu Daniel Marian rezultă că, în data de 13 iunie 1990, în jurul orei 11:45, în momentul în care a ajuns la facultate, a observat un grup de aproximativ 200 de persoane, muncitori I.M.G.B., care s-au năpustit asupra lor și au spart câteva geamuri. Unul dintre muncitori, l-a prins de haină şi i-a cerut să strige ,,Trăiască F.S.N.-ul”, iar întrucât a refuzat, acestal-a lovit cu pumnul.”

 

 

„În jurul orei 11.00, s-a apropiat, venind dinspre strada Academiei, o coloană pe care o apreciez ca fiind de ordinul a 300-400 de persoane scandând lozincă «IMGB face ordine». La un moment dat, din capătul coloanei s-au desprins în viteză câţiva bărbaţi, care s-au îndreptat spre intrarea în Institutul de Arhitectură. În acel moment mă aflam în faţa intrării, sub portic, încercând să-i determin pe studenţii care ieşiseră afară să reintre în hol. Persoanele care s-au desprins din coloana de manifestanţi, i-au atacat pe câţiva dintre studenţi şi anume pe Salomia Răzvan şi Bogdan Bobic, aceştia primind câteva lovituri. Îmi aduc aminte cu precizie că una dintre persoanele care ne-au atacat era un bărbat de statură atletică de înălţime 1,90m., civil, care a spart geamul uşii de la intrarea în Institut, cu mâna goală, fără a se tăia” (declaraţie martor Gros Florin) 

”Din declaraţia persoanei vătămate Anghel Ionel rezultă că, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, în timp ce se afla în zona Piaţa Universităţii împreună cu fratele său Anghel Marian, au fost opriţi de mai mulţi poliţişti, iar pe acesta l-au urcat într-o dubă şi l-au dus la U.M. 0575 Măgurele. Pe timpul deplasării, a fost lovit de către poliţişti cu bastoane de cauciuc, producându-i leziuni la nivelul capului. După ce a ajuns la Măgurele nu a mai fost bătut, fiind dus într-un garaj alături de alte persoane reţinute. În după amiaza aceleiaşi zile, a fost lăsat să plece. ”

„Din declaraţia martorei Urdea Ioana rezultă că, în data de 13.06.1990, în jurul orei 10:00, în timp ce se afla în Institutul de Arhitectură, a văzut că pe str. Edgar Quinet se deplasau mai mulţi muncitori care aveau asupra lor bâte şi care scandau „I.M.G.B. face ordine!”. Muncitorii au încercat să pătrundă în facultate,fără însă a reuşi, dar studenţii care s-au opus acţiunii violente a acestora au fost agresaţi fizic:

„Aprox. în jurul orelor 10.00-11.00, oricum până în prânz a venit o coloană de muncitori cu bâte, cu tot felul de lemne care scandau «IMGB, face ordine!». Când s-au apropiat de institut foarte mulţi studenţi au coborât în holul de la intrare. Profesorii fiind speriaţi au strigat:«Fetele să urce în clădire pt. a nu păţi nimic».

Cam în acelaşi timp cu urcatul nostru în fac. geamurile de la intrarea în institut (au fost sparte) şi muncitorii de la IMGB au încercat să intre în fac., dar au fost opriţi de studenţi care au baricadat intrarea şi au acoperit geamurile sparte cu panouri din expoziţia care se afla la parter, în aşa fel încât muncitorii nu au mai putut să intre în institut. Tot în aceste momente, am văzut colegi loviţi şi plini de sânge în urma busculadei care s-a produs la intrarea în fac. Eu personal m-am suit pe acoperişul fac. cu mai multe colege” (declaraţie martor Urdea Ioana)”

„Din declaraţia persoanei vătămate Alămaru Grigore rezultă că, în ziua de 13.06.1990, a fost trimis în Piaţa Universităţii de mama sa să vândă ziare, iar în jurul orelor 09:00 a fost luat de un poliţist şi dus la un centru de minori de unde a fost eliberat în jurul orelor 21:00. Declarația numitului Alămaru Grigore a fost confirmată de tatăl său, Alămaru Iorgu, care susține că în ziua de 13.06.1990, fiul său, care avea la acea vreme 13 ani, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors acasă. În aceeaşi zi, în jurul orelor 20:00, l-a văzut pe acesta la televizor în timp ce era lovit de poliţişti. În jurul orelor 23:00, fiul său a revenit la domiciliu şi i-a povestit că fusese lovit de poliţişti în Piaţa Universităţii şi apoi dus la un centru de minori de unde a reuşit să fugă.”

 

 

„Din declaraţia persoanei vătămate Alămaru Iorgu rezultă că, în ziua de 14.06.1990, se afla în Piaţa Universităţii împreună cu celălat fiu său, Alămaru Cristinel, în vârstă de 9 ani şi la un moment dat a fost lovit de mineri, care i-au aplicat ,,5-6 lovituri de furtun la nivelul spatelui”însă apoi a fost lăsat în pace, deoarece era cu copilul.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Albei Nicolae rezultă că, în ziua de 13.06.1990, trecea prin zona Universitate și din dreptul restaurantului Dunărea a fost luat de scutieri, deși le-a arătat legitimația de membru FSN. A fost dus la o dubă din Piața Universității, pe drum fiind lovit de scutieri la cap, picioare și spate, pierzându-și 2 măsele și un dinte.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Alecsandru Filică rezultă că, în ziua de 14.06.1990, în jurul orelor 08:30, a plecat din Piaţa Rahova împreună cu Brică Constantin, Toader Nelu şi Toader Romică către Lipscani, pentru a cumpăra haine. La un moment dat au fost opriţi de un grup de mineri care i-au legitimat şi le-au luat documentele de identitate. Atât el, cât şi cei care-l însoţeau, au fost bătuţi de mineri şi predaţi unor poliţişti care treceau prin zonă. Aceştia i-au dus la o secţie de poliţie pentru a-i scăpa din mâinile minerilor, după care i-au urcat într-o dubă şi i-au transportat la U.M. Băneasa. La coborâre au fost bătuţi de către militari, după care au fost introduşi într-un garaj. După aprox. 2 zile a fost eliberat. Pe perioada reţinerii a fost audiat, fotografiat şi amprentat.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Alexa Elena - Eugenia (fostă Ozon) rezultă că, în data de 14.06.1990, în timp ce se deplasa spre serviciu (CHR Ambasador) a fost acostată fără motiv de mai mulți mineri în dreptul intrării Facultății de Limbi Străine și lovită foarte violent. A reușit să ajungă la serviciu și de aici colegii au dus-o la Spitalul Floreasca întrucât era foarte grav lovită. ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Alecu Niculae rezultă că, a participat activ la mișcarea anticomunistă din Piața Universității. În data de 14.06.1990, dimineața a fost reținut brutal în zona Pieței Romane, a reușit să scape și a fost prins din nou în fața fostei Ambasade a RGD și imobilizat prin lovituri, dus ulterior la Guvern, într-o cameră, în care se aflau numiţii Ion Marin, Sârbu Adrian, Dan Iosif și Gaja Tiberiu.  Au fost duși ulterior la Poliția Capitalei și de aici la U.M. 0575 Măgurele, unde au rămas o oră, fiind duși apoi la U.M. de la Roșu și apoi la Băneasa unde au fost audiați, fotografiați și au rămas 4 zile. Aici i-au fost luată suma de 5.000 de lei și ceasul pe care îl purta. ”

 

 

„Din declaraţia persoanei vătămate Alexandrescu Dan -Mihai rezultă căîn ziua de 14.06.1990, în jurul orelor 15:00, se afla în Piaţa Universităţii, unde a observat mai multe grupuri de mineri care acostau cetăţenii pe stradă, îi legitimau şi îi urcau în dube. Acesta a fost atacat de un grup de 3-4 mineri care l-au lovit cu bâte de lemn în zona capului şi a corpului, apoi a fost urcat într-un camion şi a

fost transportat la o unitate militară de pe str. Căderea Bastiliei, unde i s-au acordat îngrijiri medicale şi i s-a permis să ia legătura telefonic cu tatăl său. De aici a fost transportat la Secţia 1 Poliţie, de unde a plecat după aproximativ o jumătate de oră. ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Alexandru Florian rezultă că, nu a participat la evenimentele din Piaţa Universităţii, Televiziune, sau alte zone fierbinţi din Capitală.  În data de 14 iunie 1990, în jurul orelor 11:00, fiind plecat de la serviciu pentru a cumpăra medicamente unui nepot, când a ajuns în dreptul staţiei de metrou Tineretului, a fost oprit de un grup de mineri care l-au legitimat. Cu toate că le-a prezentat atât actul de identitate cât şi legitimaţia de serviciu, aceştia i-au reproşat că a participat la vandalisme, i-au luat buletinul şi unul dintre ei l-a lovit în ceafă cu un corp dur, iar după ce a căzut mai mulţi mineri l-au lovit cu bâte şi furtunuri peste spate. Apoi a fost dus de aceştia în curtea Poliţiei Capitalei unde a fost bătut din nou, de militari (elevi miliţieni). ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Abrudan Gabriela - Simona (fostă Ilina)rezultă că, în data de 14.06.1990, în jurul orei 12:00, se afla în trecere pe str. Râmnicu Sărat, unde a fost oprită de un grup de mineri și lovită fără motiv, pierzându-și conştienţa. Și-a revenit când era urcată într-o dubă cu care a fost transportată la U.M. 0575 Măgurele, unde a fost agresată fizic din nou de către militari și mineri, după care a fost introdusă în garajul unității. A fost audiată, fiind lovită și amenințată pentru a declara lucruri neconforme cu realitatea, referitoare la numiţii Nica Leon, Apetroaie Florin, Roșu Adrian - Daniel și Cîrlogea Lucica. A fost reținută în unitate aprox. 2 - 3 săptămâni, ulterior fiind transferată în arestul Secției 13 Poliție de unde a fost eliberată la 03 august 1990.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Adam Cristian rezultă că, a participat la manifestaţiile din perioada ianuarie-iunie 1990, precum şi la cele din decembrie 1989. În acea perioadă lucra ca ospătar la Restaurantul Hunedoara de pe Calea Moşilor. În ziua de 14.06.1990, în jurul orei 10:00 în timp ce se afla în zona sediului P.N.Ţ.- C.D. de pe B-dul Republicii a fost lovit în zona capului de către mineri cu un furtun de presiune, fiindu-i spartă arcada. De asemenea, a primit foarte multe lovituri şi în zona spatelui. A reuşit să fugă la domiciliu, iar la data de 15.06.1990 a mers la Spitalul Municipal, unde a primit îngrijiri medicale. ”

”Din declaraţia persoanei vătămate Agache Costel rezultă că, în ziua de 14.06.1990, în jurul orei 10:00, a coborât din metrou la Universitate unde se aflau mai mulţi mineri înarmaţi care loveau cetăţenii. Acesta a încercat să ajute o persoană care era lovită de mineri, însă la rândul său a fost şi el bătut de mineri, iar apoi l-au introdus într-o dubă şi l-au condus la o secţie de poliţie de pe strada Ştefan cel Mare unde a fost amprentat şi fotografiat. Datorită stării în care se afla, ulterior a fost transportat de un echipaj de poliţie la Spitalul de Urgenţă Floreasca.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Andrei Aritică rezultă că, în seara zilei de 13.06.1990, în timp ce se afla în fața TVR, în dreptul troiței din fața TVR, a fost lovit cu patul unui pistol mitralieră de un polițist care a continuat să-i aplice mai multe lovituri, până când a rămas în stare de inconștiență. A ajuns acasă în ziua de 14.06.1990, în jurul orei 04:00 și de aici a fost dus la spital de soția sa unde a rămas până în data de 05.07.1990, după cum reiese din biletul de externare nr.45907/14.06.1990”

 

 

„Din declaraţia persoanei vătămate Ana Irina rezultă că, în noaptea de 13/14.06.1990, a rămas împreună cu mai mulţi colegi de facultate în sediul Universităţii, pentru a observa manifestaţiile din zonă. În jurul orelor 04:00-05:00, a observat mai multe grupuri de mineri înarmaţi cu bâte, cabluri electrice, furtunuri de presiune şi alte obiecte contondente, care ocupaseră zona Piaţa Universităţii, lovind cetăţenii la întâmplare. Ana Irina s-a ascuns împreună cu mai mulţi colegi (fraţii Roncea, Ţarălungă Sebastian, Pătrașcu Gabriela - Victoria (fostă Moţoc), Doroza Claudiu ş.a.) într-o încăpere, însă au fost găsiţi de minerii care intraseră în sediul Universităţii şi devastaseră lucrurile şi mobilierul din acesta. Ana Irina a fost lovită de mineri şi introdusă într-o maşină care a transportat-o la Secţia 14 Poliţie. ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Anghel Zahara (fostă Ionescu) rezultă că, în ziua de 15 iunie 1990, în jurul orelor 07.30, a mers împreună cu concubinul său Botonea Ştefan la Spitalul „Bucur” pentru un control, întrucât era însărcinată. Deoarece doctorul nu venise, au plecat la Piaţa Unirii şi au servit un suc într-o cofetărie situată pe o străduţă dintre biserică şi magazinul „Cocor”.  Când au ieşit afară din cofetărie, un miner dintr-un grup mai mare de mineri s-a apropiat de cei doi şi având o bâtă de lemn în mână, le-a solicitat să-l însoţească, oprind o maşină pe stradă şi urcându-se cu ei la interior, i-a dus la Poliţia Capitalei. În curtea Poliţiei au fost legitimaţi, iar concubinul său neavând buletinul de identitate asupra sa, a fost bătut de minerul care îi adusese. Atunci un civil ce avea o mănuşă de box pe mână, a lovit-o pe susnumita în faţă, iar apoi de mai multe ori pe spate. De aici, cu o dubă tip penitenciar au fost duşi împreună cu mai multe persoane la U.M. Băneasa. Au fost introduşi într-un garaj. Au fost reţinuţi aproximativ 3 zile, timp în care a fost audiată, fotografiată şi amprentată.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Andrei Adrian –Dan rezultă că, în seara zilei de 13.06.1990, în jurul orelor 23:00, s-a deplasat la sediul Televiziunii împreună cu prietenii Manolache Radu şi Bîtea Petru, unde au observat mai mulţi manifestanţi care scandau lozinci anti-comuniste iar la un moment dat aceştia au început să arunce cu pietre şi sticle incendiare în sediul televiziunii. Au intervenit şi forţele de ordine cu scuturi de apă care au încercat să disperseze mulţimea. Andrei Adrian şi cei doi prieteni ai săi au încercat să se adăpostească, însă au fost găsiţi de trei soldaţi care i-au condus în sediul televiziunii, pe timpul deplasării numitul Andrei Adrian-Dan fiind lovit de unul dintre militari cu piciorul în zona feţei. Andrei Adrian a fost audiat şi filmat de un angajat TVR.  Au fost ţinuţi într-o încăpere din sediul Televiziunii până în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, când au fost urcaţi într-un camion şi transportaţi la unitatea militară din Măgurele. Acolo au fost loviţi de militari cu bastoanele şi introduşi într-un garaj în care se aflau mai multe persoane reţinute.  Andrei Adrian a fost scos pentru a da declaraţii de două ori, iar după trei zile a fost transferat în arestul Secţiei 13 Poliţie, unde a stat arestat 2 luni, fiind eliberat pe data de 18.08.1990.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Mandache Valentin rezultă că, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, se afla în clădirea Facultății de Geologie. La ora 5 dimineața grupuri mari de mineri au pătruns în incinta facultății și în ciuda faptului că a încercat să se ascundă, a fost găsit și bătut de mineri până şi-a pierdut cunoștința. Când s-a trezit se afla aruncat în fântâna din Piața Universității alături de alte persoane, printre care și Marian Munteanu. A fost dus la Ministerul de Interne. ”

 

 

„Din declaraţia persoanei vătămate Apostol Vioara rezultă că, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, s-a deplasat în Piaţa Decebal, în spatele magazinului Cocor, unde a observat mai multe grupuri de mineri care alergau cetăţenii pe stradă şi îi loveau cu bâte, furtunuri de presiune şi cabluri electrice. Apostol Vioara a fost şi ea prinsă de păr şi lovită de un miner cu o rangă metalică pe spate, apoi a fost condusă la o secţie de poliţie situată pe strada Stela Spătaru şi după aproximativ 23 ore a fost eliberată de un poliţist.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Bechir Mariana - Florica rezultă că, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, în jurul orei 05:10, se afla împreună cu mai mulţi colegi în sediul Universităţii Bucureşti unde au fost găsiţi de un grup de mineri care i-au lovit cu bâte de lemn şi alte obiecte contondente. Susnumita a fost lovită cu un topor la nivelul capului pierzându-şi cunoştinţa şi sângerând abundent. Apoi a fost dusă la intrarea în Ministerul de Interne unde l-a recunoscut pe verişorul ei Adam Florin în uniformă de militar şi i-a cerut ajutorul, acesta conducând-o la Policlinica Ministerului de Interne pentru a i se acorda primul ajutor.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Auşprung Dan – Vasile rezultă că, în după-amiaza zilei de 14.06.1990, în jurul 16.00-17.00, se afla la sediul P.N.Ţ.C.D., moment în care un grup de circa 20-30 mineri înarmaţi cu bâte şi furtunuri de presiune, au pătruns cu forţa în sediu şi au început să-i lovească pe toţi cei aflaţi în clădire, susnumitul fiind la rândul său lovit de mineri cu bâtele în zona capului, pierzându-şi cunoştinţa. S-a trezit în dimineaţa zilei de 15.06.1990, întrun garaj al unităţii militare din Măgurele. În ziua de 16.06.1990 Auşprung Dan a fost scos din garaj şi dus într-un birou unde a fost lovit cu bastoanele de doi bărbaţi îmbrăcaţi în civil acuzându-l că a incendiat Poliţia Capitalei, apoi unul dintre ei i-a dictat o declaraţie. După aproximativ o săptămână de reţinere la unitatea militară din Măgurele, a fost transferat în arestul Secţiei 5 Poliţie unde a fost lovit şi audiat de mai multe ori. A fost eliberat în luna septembrie 1990. ”

 

 

„Din declaraţia persoanei vătămate Tric Eduard - Traian rezultă că, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, în jurul orelor 05:00 – 05:30, în timp ce se afla în incinta Facultății de Geologie, a fost descoperit de către un grup de 10 mineri, împreună fiind cu Ana Irina și alți doi studenți şi după ce au fost agresați fizic și scoși din incinta facultății, au fost transportați la U.M. 0575 Măgurele. ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Popescu Eugen - Tiberiu rezultă că, în noaptea de 13/14.06.1990, împreună cu Dincă Alexandru şi un alt student de la Facultatea de Electronică au rămas în podul Universităţii, iar în jurul orei 06:30 au fost găsiţi de circa 18 mineri care i-au bătut cu bâtele lăsându-l în stare de inconştienţă.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Danciu Liana (fostă Velea) rezultă că, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, în jurul orei 05:00, a fost ridicată împreună cu alte 4 persoane de către un grup de 50-60 mineri din sediul P.N.Ț.C.D., fiind transportați cu un ARO la Poliția Capitalei. ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Briciu Viorica rezultă că, în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, în jurul orelor 04:00-05:00, în timp ce se afla împreună cu fiul ei, Bercaru Nicolae Viorel, într-o maşină parcată în curtea sediului P.N.Ţ.- C.D., au pătruns în curte mai mulţi mineri, care după ce i-au scos din maşină, i-au bătut cu bastoanele, pumnii şi picioarele, după care i-au dus la sediul organelor de poliţie. ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Plăcintescu Radu - Ştefan rezultă că, în dimineaţa zilei de 14.06.1990, în jurul orei 05:00, în timp ce se afla în Universitate au pătruns minerii care l-au bătut cu diverse obicte contondente după care l-au urcat într-o salvare cu care a fost transportat la Spitalul nr. 9 Gheorghe Marinescu. Aici a fost cusut la cap şi apoi a plecat la domiciliu.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Munteanu Marian Teofan Dragoș, în dimineaţa zilei 14.06.1990, în timp ce se afla în Universitate au venit minerii și i-au lovit pe toți. Și-a pierdut cunoștința, a fost aruncat în fântâna de la Universitate, unul dintre mineri a vrut să-i taie capul, apoi a fost urcat într-o ambulanță și dus la Spitalul Floreasca, unde a stat internat până pe 18.06.1990. ”

 

 

„În dimineaţa zilei de 14.06.1990, în jurul orelor 08:00-09:00, Andruşceac Antonio s-a deplasat în zona Piaţa Universităţii care era ocupată de mineri înarmaţi cu bâte şi furtunuri de presiune cu capete metalice. La un moment dat un grup de mineri au atacat o femeie lovind-o cu obiectele contondente ce le aveau asupra lor, iar Andruşceac Antonio a încercat să intervină în apărarea sa, însă a fost lovit la rândul său. În cele din urmă acesta a reuşit să scape de mineri, fiind salvat de un actor care se afla în faţa Teatrului Nottara.”

”Din declaraţia persoanei vătămate Anghel Gheorghe, zis ,,Burcea” rezultă că, în ziua de 14.06.1990, în jurul orelor 18.00, a plecat împreună cu vărul său Anghel Nicolae şi încă un vecin, cu autoturismul în Piaţa Victoriei unde se aflau mai mulţi mineri care loveau la întâmplare cetăţenii. După un timp au venit mai multe camioane cu militari care au blocat străzile ce porneau dinspre Piaţa Victoriei. Anghel Gheorghe împreună cu vărul şi vecinul său au vrut să fugă, însă au fost prinşi şi loviţi de mineri cu bâte şi furtunuri de presiune, apoi au fost conduşi de militari la Palatul Victoria, fiind loviţi şi aici de mineri. În dimineaţa zilei următoare au fost urcaţi într-o dubă şi au fost transportaţi la unitatea militară din Măgurele unde se aflau aproximativ 300 de persoane.” 

„Din declaraţia persoanei vătămate Gheorghiu Mihai rezultă că, în noaptea de 13/14.06.1990, în timp ce se afla împreună cu aproximativ 20 de studenţi în subsolul Universităţii Bucureşti, între orele 04:00-05:00, o parte dintre minerii ajunşi în Piaţa Universităţii i-au găsit ascunşi şi i-au lovit cu bâte din lemn, furtunuri, lanţuri şi târnăcoape, apoi i-au târât lângă fântâna din faţa Universităţii unde din nou i-au bătut. În continuare au fost transportaţi cu o dubă tip TV într-o curte interioară a Ministerului de Interne, curte în care se mai aflau alte circa 50 de persoane, toţi având urme de violenţă. După un timp, în urma discuţiilor purtate cu şeful de cabinet al ministrului de interne, a fost transportat la spitalul Floreasca.”

 

 

„Din declaraţia persoanei vătămate Bulacu - Crăciun Doina rezultă că, în data de 14.06.1990, în jurul orelor 07:00, în timp ce intra în holul Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti, a fost bătută şi înjunghiată în gamba piciorului drept de către un grup de mineri ce se afla în holul facultăţii.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Sfârghiu Dania-Victoria rezultă că, la data de 14.06.1990, în jurul orelor 05.45 împreună cu colegele sale Lorber Silvana - Ioana (fostă Anghel) şi Pantea Dorottya (fostă Bereczky), precum şi alţi 10 colegi se ascundeau în Institutul de Arhitectură ,,Ion Mincu”, moment în care au fost găsiţi de mai mulţi mineri care au început să-i lovească cu pumnii, picioarele, bâte şi furtunuri de presiune cu capete metalice. Sfârghiu Dania- Victoria declară că a fost lovită cu o bâtă ce părea a fi coadă de ciocan în buză, care i s-a spart instantaneu. Apoi a fost imobilizată cu mâinile la spate de 2 mineri şi condusă împreună cu Anghel Silvana şi alţi 2 colegi, într-o Dacie de culoare albă, la sediul Guvernului, la demisol, unde se mai afla alţi 25-30 de reţinuţi, bărbaţi şi femei. Accesul în Institut se făcea numai cu acordul minerilor, iar deplasarea prin clădire se făcea numai în ,,compania unui miner” (declaraţie martor Vasilescu Sorin)”

„Din declaraţia persoanei vătămate Almăşan Ioan - Dan zis ,,Cuba”rezultă că, în ziua de 14.06.1990, în timp ce se afla pe strada Lipscani cu doi prieteni, a fost lovit de un grup de mineri cu bâte şi furtunuri de presiune, pierzându-şi cunoştinţa. Când şi-a revenit, a constatat că nu mai putea mişca mâna stângă din umăr şi se afla într-o basculantă alături de alte persoane reţinute cu care au fost transportaţi la sediul Ministerului de Interne.Acolo au fost agresaţi de către mineri, poliţişti şi militari în termen, punând pe ei furtunuri de hidrant cu apă rece. ”

 „Din declaraţia persoanei vătămate Aman Niculina (fostă Stancu) rezultă că, în ziua de 14.06.1990, se deplasa împreună cu soţul ei Stancu Mitică dinspre magazinul „Unirea” către staţia de tramvai Sfântu Gheorghe. La un moment dat, din spate lor a venit un grup mineri şi care aveau asupra lor bâte. Au fost înconjuraţi de aceştia şi fără nici un motiv i-au lovit de mai multe ori cu pumnii, picioarele şi bâtele.  Au fost târâţi la Secţia 10 Poliţie, apoi au fost duşi la Poliţia Capitalei, de aici la U.M. 0575 Măgurele, iar apoi la U.M. Băneasa, aici fiind reţinuţi într-un garaj. În 17 iunie 1990 au fost audiată, amprentată şi fotografiată. În aceeaşi zi a fost eliberată împreună cu soţul ei.”

 

 

„Din declaraţiile persoanei vătămate Ivănescu Cezar rezultă că, la data de 14.05.1990, în timp ce acesta se afla la sediul Societăţii Scriitorilor Români, împreună cu numiţii Negru Vasile - pseudonim Adrian Dafir, Dumitru Manea - pseudonim ,,Miron Mânecă”, Gheorghe Şerban şi soţia sa Alexandra şi Vasile Niţu, un grup de circa 30 de mineri au spart uşa societăţii şi i-au bătut pe cei prezenţi, după care i-au dus la sediul organelor de poliţie.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Amorțilă Vasile rezultă că, în data de 14.06.1990, în timp ce se afla în Piața Universității împreună cu Drăghici Gheorghe, au fost opriți de către 10 - 15 mineri care  le-au solicitat actele de identitate și fără motiv l-au lovit cu brutalitate, urcându-l într-o dubă cu care a fost transportat la Poliţia Capitalei unde a fost din nou lovit de către mineri. La scurt timp a fost transportat la Școala de Poliție Băneasa, fiind introdus în garajul unității. A fost audiat, fotografiat, amprentat și eliberat la data de 16.06.1990. ”

„Din declaraţia persoanei vătămate Adam Marian –Doru rezultă că, a fost participant activ la Revoluţia din 1989 şi la manifestaţiile din Piaţa Universităţii până în luna iunie 1990. În cursul zilei de 13 iunie 1990, în jurul orelor 15:00-15:30, după discursul lui Marian Munteanu ţinut de la balconul Universităţii, a văzut ,,când persoane îmbrăcate în combinizoane ale scutierilor, împreună cu persoane îmbrăcate în haine civile, şi-au incendiat propriile maşini, după care au plecat cu alte maşini”. În ziua de 14.06.1990, în jurul orei 06:00, a fost cu metroul în Piaţa Universităţii unde a observat mai mulţi mineri înarmaţi cu bâte şi furtunuri de presiune care loveau civilii. Adam Marian susţine că a fost şi el atacat de un grup de 3-4 mineri care l-au lovit cu obiectele contondente ce le aveau asupra lor şi iau sustras actele de identitate şi portofelul. Aceştia au încercat să-l ducă într-un camion, dar a reuşit să fugă. Ajungând în dreptul Librăriei ,,Mihail Eminescu”, acesta a fost prins şi lovit de un alt grup de mineri, însă Adam Marian a reuşit să scape din nou, fiind salvat de un coleg de muncă.”

„Din declaraţia persoanei vătămate Alexandru Theodor Cezar rezultă că, a participat activ la evenimentele din 1989, fiind student în București în acea perioadă. În data de 13.06.1990 s-a aflat până seara în zona Universitate -UniriiTVR, împreună cu alți colegi ai săi, seara mergând acasă.  În data de 14.06.1990, la ora 10:30, se afla în fața Magazinului EVA, când, intervenind pentru a apăra 2 tinere de agresiunile unor mineri, a fost imobilizat de aceștia și lovit în multe rânduri. A fost apoi dus, alături de alte persoane, într-o dubă la Secția 1 Poliție.”

„Persoanele reţinute ilegal la U.M. 0575 Măgurele, deşi erau grav rănite, ca urmare a loviturilor primite de la poliţişti, mineri şi militari în termen, nu au beneficiat de îngrijiri medicale adecvate.  „Am fost indignat văzând cum o dată cu venirea câtorva salvări, unele persoane erau cusute pe viu, altora le acordau îngrijiri superficiale, unuia i-a pus mâna în gips”(declaraţie martor Popa Aristică, vol. 94, filele 72-75).  Condiţiile ce au trebuit să fie suportate de către persoanele vătămate, care au fost reţinute la U.M. 0575 Măgurele, sunt comparabile cu cele pe care au trebuit să le suporte prizonierii de război din timpul celui de-al doilea război mondial, de acestea fiind răspunzător, întru-totul, inculpatul Peter Petre, care a permis ca în unitatea pe care o comanda să se întâmple astfel de atrocităţi.”

 

 

„Din declaraţia persoanei vătămate Alexei Călin Mircea rezultă că, în anul 1990, era  student în anul 6 iar în noaptea de 12/13.06.1990 a rămas în atelierul Institutului de Arhitectură ,,Ion Mincu” pentru a lucra la proiectul de diplomă iar în cursul nopţii a scris manifestele ”nu e bine ce aţi făcut, sunteţi inconştienţi, voi sunteţi teroriştii!” pe care le-a aruncat din foişor în Piaţa Universităţii. În jurul orelor 05:30, circa 50 de soldaţi au pătruns în Institut şi l-au arestat împreună cu alte două colege.”