Experimentul Philadelphia de pe Mediterana

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
29 iunie 2018, 13:26 actualizat acum 2 ani
    Experimentul Philadelphia de pe Mediterana

Liniștea liderilor UE cu privire la migranți îmbracă forma unei ipocrizii diplomatice care e greu de înțeles și de digerat.

E copleșitoare.

Ca o mâncare din toate resturile de la cină ale statelor blocului comunitar, peste care torni hrana tradițională a migranților din Est. Totul devine un amestec greu, imposibil de înghițit, care-ți atacă ficatul.

După negocieri grele și tensionate, care au durat, Doamne, ce mult!, douăsprezece ore, reprezentanții statelor europene au ajuns la concluzia că vechiul continent a început să dea pe dinafară după valul de migrație început în urmă cu trei ani. Nu știu de ce trebuie să-ți ia trei ani din viață până să faci un calcul simplu cu un abac mai mare și să-ți dai seama că e foarte greu să faci să încapă, în condiții civilizate și umane, trei milioane de oameni în cel mai mic continent la care ei au putut ajunge.

Nu vorbesc despre diferențe de cultură, religie, tradiție, valori, fuste lungi sau scurte, educație și suflet. Nici măcar nu trebuie să ajungem până acolo. Ci despre o suprapopulare, pe care la început Europa a considerat-o act de bunăvoință, iar acum a etichetat-o drept amenințare la adresa unității continentale. În 2015, ipocrizia salva refugiați și rezidenți europeni. Pe primii de la război și vid, pe ultimii de la insomniile unei conștiințe neliniștite.

2018 pare însă anul revelației matematice, stârnite de italieni și de deciziile lor radicale de a lăsa vasele cu migranți în larg, elefanți invizibili cu oameni în cârcă. Experimentul Philadelphia la vedere. Mediterana a devenit un alt teatru de război, cel cauzat de răzgândeala și neputința celor puternici. Supraviețuirea depinde cinic de anul venirii pe continent.

Liderii UE, panicați de italianul extremist, dar pe alocuri realist, au luat decizia să deschidă niște centre controlate pentru migranți. Unii le-ar spune lagăre. Sau DonaldTrump-isme. Cealaltă soluție e redirecționarea refugiaților spre nordul Africii, ceea ce arată o disperare expansionistă și o căutare de idei care amintește de fuga unui porcușor grăsuț de Guineea într-o rotiță băgată într-o colivie cu talaș.

Europa își face propria cușcă, ridică ziduri, după ce acum trei ani le dărâma, cu generozitate și inconștiență, amândouă mustind de ipocrizie. Trei ani. Nu trei secole. Să mai spună cineva că timpul nu tropăie.