Între conștiință, parenting și libertatea de exprimare – Curtea Veche Publishing și o gafă majoră

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
31 ianuarie 2019, 13:31 actualizat acum 6 luni
    Între conștiință, parenting și libertatea de exprimare – Curtea Veche Publishing și o gafă majoră

Pe pagina ei de Facebook, Prințesa Urbană a făcut revoluție. A semnalat apariția unei cărți, scoasă de piață de Curtea Veche Publishing, care îndemna la violență împotriva copiilor. Pe scurt, Zig Ziglar, mare guru în domeniile business și motivațional, și-a extins competențele și în domeniul eficienței pedepselor corporale, care să facă din copiii noștri niște adulți mai buni, mai căliți, mai puternici.

Cartea  „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!” va fi retrasă de editură și de distribuitor – nu ar trebui să existe niciun material, nicăieri, care să propage și să laude inițiativele de a pocni un copil, mai ales într-o țară în care practica este ilegală, mai ales ridicând în slăvi efectele acesteia.

Că suntem însă ipocriți și, în paralel, un popor care crede în corecția corporală mai mult decât altele sunt niște lucruri la fel de adevărate. Bula de pe net se revoltă, în mod normal. Dar iată ce spun statisticile confirmate de Vision Romania în 2017:

- unul din doi părinți români consideră că-și bat copilul spre binele acestuia

- 6 la sută își lovesc copiii degeaba

- 8 la sută apelează la pretexte religioase (îmi amintesc de un forum, acum câțiva ani, în care reprezentantele unui cult făceau schimb de povețe în materie de lovit copii. Cea mai șocantă mi s-a părut sfatul potrivit căruia trebuie să-ți bați copilul prin intermediul unui băț sau al altui obiect, ca să nu asocieze agresiunea cu mâna părintească).

- peste 90 la sută dintre cei intervievați în 2017 spuneau că lovirea unui copil nu înseamnă violență, decât atunci când lasă urme – vânătăi, cicatrice, julituri.

Cartea tradusă de Irina Margareta Nistor, pe care editura o apără, spunând că nu are nicio vină în tot scandalul (de fapt are, ar fi putut să semnaleze că se face propagandă unor barbarisme, mai ales că traducerile nu se plătesc regește, ca să ai motiv măcar teoretic să bagi totul sub preș), de fapt cântă în strună multor părinți din România, tineri sau mai trecuți prin viață. Pentru ei bătaia rezolvă totul – indisciplina, notele mici, nervii părinților, ai profesorilor (asta uneori se rezolvă direct, și profesorii știu să lovească). De multe ori, traducătorul și numai el, din toată editura, știe ce se află în cartea respectivă, doar el este primul, cel mai probabil, care o parcurge cap-coadă.

Degeaba vine editura cu un comunicat semiagresiv, în care explică faptul că are un rol la promovarea parentingului benign. Inclusiv pe piața de carte, ne-am obișnuit să înghițim tot ce ni se oferă. Din postura de editor, de traducător, de cititor. Discernământul ne fuge uneori din conștiință, închidem ochii și îngropăm moralitatea sub un concept suprem (fără urmă de ironie): libertatea de exprimare. Mai presus de asta ar trebui să fie mereu filtrul, teama de consecințe, dormitul bine noapte pe perna de acasă.