Între Copil și Salam. Un weekend plin de performanțe

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
29 octombrie 2018, 11:35 actualizat acum un an
    Între Copil și Salam. Un weekend plin de performanțe

Poporul centenar are un fel ciudat și fascinant de a-și alege eroii. Românul și-l asumă cu nonșalanță și pe sportivul meritoriu, și pe muzicianul bătut și sechestrat. Polii de interes ai știrilor sfârșitului trecut de săptămână sunt fluizi ca sunetul acordeonului. Scara de valori nu cuprinde multe din acestea, dar e întotdeauna surprinzătoare.

Marius Copil a ajuns în finala turneului de la Basel. Un lucru uriaș pentru tenismanul român, care, învins de Roger Federer în ultimul act, cu 7-6, 6-4, se poate considera un mare câștigător. E un tip care a arătat că te poți naște și la 28 de ani. Cele mai frumoase comentarii, probabil, au izvorât în weekendul care tocmai s-a terminat însă din gurile celor care, înaintea săptămânii trecute, au avut grijă să-l conteste pe Copil, să râdă de el. Altele, la fel de competente și de pline de orgoliu patriotarde, au venit din partea celor care, înainte de parcursul senzațional al lui Marius Copil la turneul din Elveția, nici nu auziseră de el. Ipocrizia însă scarmănă vârful degetelor cum nici curentul electric nu o face. Iar glumele (afectuoase de data asta, dar megarăutăcioase cu alte ocazii) legate de numele de familie al sportivului e un alt semn al balcanismului cu care românii își iubesc, mai degrabă temporar decât permanent, mai degrabă tremurător decât cert, idolii.

Celălalt erou al weekendului a fost Florin Salam.

Da, și legat de numele lui se fac glume. Am obosit.

Salam a fost bătut și sechestrat timp de vreo 10 ore de un admirator înfocat și interlop, la o nuntă desfășurată în Italia. Soarta lui a încins site-urile, iar alerta maximă a fost atinsă la declarația manelistului, care a amenințat practic o țară și un continent întreg că nu va mai cânta niciodată după acest incident. Motivul conflictului? Cel mai probabil dedicațiile. Dacă nu ați fost atenți, vă reamintim că pe sechestratori îi cheamă sau, mă rog, li se spune Berică și Versace. Lower Stan, cel care l-a pocnit pe Salam, s-a scuzat pe Facebook și l-am înțeles cu toții: era drogat. Numai cine nu știe cum e asta nu-l poate ierta pe Lower.

Copil va dispărea, dacă nu va repeta săptămâna de vis de la Basel. În schimb, Salam și răpitorii săi vor rămâne. Ei sigur vor repeta performanța.

A, și ar mai fi și medaliații de la Jocurile Invictus, care s-au desfășurat în Australia. Dar știrile se fac după alte priorități.