Istorii de lemn din evul necioplit

Maria Andries
Maria Andries
12 iunie 2018, 11:24 actualizat acum un an
    Istorii de lemn din evul necioplit

Reportaj din "satul medieval", amplasat de Primăria Bucureşti în Piaţa Constituţiei

„Oaspeţii sunt aşteptaţi în satul medieval de cinci străjeri şi cinci domniţe”, anunţă programul „evenimentelor pe timp de zi”. Aşa stăteau treburile acum câteva sute de ani:  oamenii erau fie „străjeri”, fie „domniţe”. În zilele noastre, nu se mai fac astfel de distincţii hazardate, suntem toţi cetăţeni.

"Satul" reprezintă decorul dramei istorice "Vlaicu Vodă", adaptare după Alexandru Davila, un decor deschis pentru cei curioşi să exploreze stilul de viaţă din negura veacurilor. Într-adevăr, printre barăci se plimbă nişte bărbaţi în haine largi, cu suliţe pe umăr, unelte indispensabile în polemicile din trecutul îndepărtat. „Domniţele” poartă fuste lungi, mai bine croite, cu volănaşe şi trebăluiesc pe lângă aragaz, servind oaspeţii cu porţii de carne mărunţită.

Locul e împrejmuit cu grilaje învelite în stuf, materialul predilect de construcţie al zidurilor de fortificaţie româneşti, din cele mai vechi timpuri. Stuf, pânză de sac şi stingătoare de incendiu, aşa ne-am apărat întotdeauna de valurile cotropitoare.

După iepurii de Paşti, găina lui Vodă

„Satul medieval” din Piaţa Constituţiei seamănă destul de mult cu un sat românesc actual, doar că „medievalul” are beton pe jos, e complet asfaltat. Pentru a simula vegetaţia, a fost adus pământ, în care s-au înfipt brăduleţi.

Treci de păduricea ofilită şi, în stânga, dai de cuştile cailor. Caii, şase la număr, îşi dezmorţesc picioarele în pătrăţica lor de fân. Undeva, mai în spate, se zăreşte spinarea roz a unui purcel, într-un coteţ de scânduri. Nişte oi stau aşezate pe paie, la umbră. Gâştele şi găinile, vigilente, stau cu un ochi la Palatul Parlamentului şi cu un ochi la vizitatori. 

Istorii de lemn din evul necioplit

„Uite, mamă, căţelul, săracul! Uite şi puişorii!”. Căţeii şi mama lor stau cu boturile deschise de la căldură, în paie, lângă un bol cu apă verzuie. Aşa erau „medievalii”, oameni dintr-o bucată, neîndurători cu animalele lor. După ce le puneau la muncă, le luau pielea şi confecţionau din ea borsete, poşete, portofele şi alte accesorii. Satul are şi un atelier de pielărie, şi unul de olărit. În faţa unei căsuţe, nişte copii, la o măsuţă, pictează de zor pe bucăţi de lemn: "atelier de pictură pe scuturi".

Istorii de lemn din evul necioplit

Bricolăm din cele mai vechi timpuri

Casele „medievale” arată ca barăcile de la târgurile de Crăciun, doar că nu sunt vopsite. În Evul Mediu, la fel ca şi astăzi, oamenii se pare că îşi asamblau singuri mobila, însă n-aveau la fel multă îndemânare la finisaje. Foişoarele, băncuţele, mesele le ieşeau cam necioplite, cam din topor, cum se spune.

Lângă tribunele pentru piesa de teatru, trei „străjeri” stau în genunchi, cu căştile pe cap şi vizierele trase. Iar câţiva copii înarmaţi cu beţe îi lovesc cu sete peste cap. Părinţii şi bunicii filmează pe margine. Astea trebuie să fie „Jocurile medievale” din program. „Străjerii” rezistă vreo cinci-şase minute, apoi fac schimb cu ceilalţi.

Lângă străchinile de lut şi ceaunele de popotă, tacâmuri asortate atârnă expuse pe un perete. Judecând după dimensiunile şi greutatea lingurilor, înţelegi de ce fast-food-ul nu s-a născut la sat, mai ales la sat medieval.

În afară de faptul că-şi învăţau copiii să le dea altora peste scăfârlie, românii de pe timpuri erau, desigur, evlavioşi. Există în sat şi o biserica „medievală”, din piatră aparentă. Bagi capul înăuntru şi dai ochii cu sfinţii viu coloraţi, desenaţi pe placaj. Lângă altar, un ghid le explică unor puşti despre căsătoria la prima vedere: „Domniţa îl vedea pentru prima dată pe cavaler la nuntă...”  Vremuri grele, fără reţele de socializare.

Istorii de lemn din evul necioplit

Ev Mediu, la preţ maxim

„Medievalii” îşi înfrumuseţau casele cu obiecte de traforaj şi tablouaşe înfăţişând cavaleri care încearcă să sărute domniţe. Pe mici tarabe pliante, stau expuse zale şi căşti de metal. Să tragi de fiare însemna, pe atunci, să te îmbraci.   

Acest decor "medieval" stilizat, muzica, tribuna mobilă şi opt reprezentanţii ale piesei (8,9,10 iunie şi 22-26 august) au costat Primăria Capitalei 430.000 de euro. Pentru comparaţie, bugetul Festivalului Naţional de Teatru (53 de spectacole, în ediţia de anul trecut) este de 800.000 de euro. Iar Festivalul Shakespeare de la Craiova (ediţia din aprilie anul ăsta, 25 de spectacole din 13 ţări) a costat 900.000 de euro, sumă la care Primăria Craiova a contribuit cu 530.000 de euro.

Dacă tot şi-a propus, de Centenar, să treacă în revistă clişeele cu tentă patriotică, Primăria Bucureşti ieşea mai ieftin finanţând o piesă de teatru în decorul unei capitale medievale. Nu avea nevoie de atâtea infrastructuri.

Istorii de lemn din evul necioplit