Sorin Dumitraşcu, FSANP : ”Ministrul Justiției trebuie să fie ministru al justiției, nu al infractorilor, al partidului X sau Z” | INTERVIU VIDEO

Maria Andries
Maria Andries
10 iulie 2018, 08:43 actualizat acum un an

Interviu cu Sorin Dumitraşcu, liderul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

 „Nimănui nu-i pasă de deţinutul de rând, ăla care a furat două găini şi face doi ani de puşcărie. Toată atenţia, inclusiv a Ministerului Justiţiei, este atrasă de deţinuţii VIP, politicieni sau afacerişti”, spune Sorin Dumitraşcu. „De când DNA a început să aducă politicieni în instanţă, s-a constatat că închisorile sunt aglomerate”.

„Modificările la Codurile Penale ne afectează indirect pe noi, angajaţii din penitenciare”, explică Dumitraşcu. „Vor fi eliberaţi puţini deţinuţi, câteva zeci. Dar se va accentua tendinţa de a pune pe primul loc infractorul şi beneficiile lui, nu victima şi siguranţa cetăţenilor”, „Bătălia se dă, din păcate, pentru controlul Justiţiei, nu pentru indepedenţa ei, pentru cine va numi procurorii la parchete”.

„Ministerul vrea slăbirea sistemului penitenciar”

Federaţia sindicală pe care o conduce, FSANP, critică modul cum Tudorel Toader înţelege să-şi facă treaba de ministru. „Atât efort a depus pentru revocarea şefei DNA, încât nu i-a mai rămas timp să se ocupe şi de restul aparatului de justiţie. Ca număr de angajaţi şi costuri, ANP este mult mai mare decât DNA”, spune Dumitraşcu.

Liderul sindical adaugă că se poate vorbi despre „o slăbire intenţionată”, chiar de „o subminare a sistemului penitenciar”, din partea MJ, astfel încât condiţiile proaste de detenţie să servească drept alibi pentru graţieri.

„Salariile au crescut mai puţin decât în alte domenii, pensiile s-au tăiat cu 30 la sută, nu s-au făcut angajările promise, nu se fac investiţii”, afirmă Dumitraşcu. Şeful FSANP îi cere ministrului Tudorel Toader să-şi respecte promisiunile şi să găsească soluţii pentru plata celor peste un milion de ore suplimentare restante către angajaţii din penitenciare: „Ies oamenii la pensie şi Ministerul tot nu le-a plătit datoria. Sunt bani furaţi, practic, de la nişte oameni liberi care şi-au făcut cinstit meseria. Gândiţi-vă câtă puşcărie s-a făcut pe gratis!”.

„O viziune cu mustaţă asupra Justiţiei”

Liderul FSANP se declară neîncrezător „moral şi profesional” în Tudorel Toader, care a ales să fie aliatul PSD. „Faptul că a ales să devină ministru pentru a-l sluji pe Liviu Dragnea spune totul. Dragnea e cel care a furat bani de la copii amărâţi şi i-a dat la două membre de partid. Mi se pare atât de urât să faci asta, cel mai urât”.

Despre ministrul Toader, Dumitraşcu spune că este ineficient şi că se ocupă exagerat de propria imagine: „Acum s-a apucat să caute sedii de arhive pentru tribunale, deşi asta e treaba funcţionarului 101 din minister, doar ca să-şi facă 12 poze în 12 spaţii goale”.

În plus, precizează sindicalistul din ANP, Toader „are o viziune cu mustaţă” asupra Justiţiei. Iar această viziune a slăbit încrederea românilor în tribunale: „Dar toate astea se vor termina, nu poţi merge la nesfârşit aşa. La un moment dat, ne vom trezi cu toţii”, crede şeful de sindicat.