Minciuni instabile. Specialitatea politicienilor

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
18 decembrie 2018, 10:29 actualizat acum 3 luni
    Minciuni instabile. Specialitatea politicienilor

Trăim într-o epocă în care minciuna este atât de depistabilă, încât îți trebuie un curaj vecin cu inconștiența ca s-o mai practici la nivelul ei de bază.

Orarul trenurilor și avioanelor se verifică lesne – deci nu mai poți să găsești scuza cu întârzierile mijloacelor de transport ca să justifici absența. Facebook-ul te dă într-un fel sau altul de gol – cineva postează o fotografie compromițătoare sau altcineva, mai isteț, descoperă online urmele prezenței tale.

Sursele de documentare sunt multiple și, deși unele sunt înșelătoare, în general găsești răspunsul corect și adevărat la orice întrebare, dacă ai intenția de a face lumină.

Dacă vrei să minți în continuare, ai două variante. Ori încerci să schimbi perspectivele și moralitatea față de minciună, ori devii mai inventiv, îmbunătățindu-ți tehnicile și strategiile.

Politicienii români nu se obosesc să facă niciuna dintre aceste transformări. Ei cred în continuare că românul e aceea specie de om care înghite pe nemestecate orice spune cineva aflat la o tribună. De obicei, naivitatea are consecințe costisitoare, și asta e valabil, din fericire sau nu, pentru ambele părți.

Din tot discursul de duminică al lui Liviu Dragnea, printre diverse aiureli aruncate, una are picioare scurte rău de tot. Pasajul retoric al șefului PSD, despre cum ar trebui să-i acordăm lui Iohannis titlul de președinte pe viață și despre cum chestia asta este practic inevitabilă, s-a dorit a fi o ironie manipulatoare, prin care să-și țină aproape compania fidelă.

Totodată însă, remarca este perfect verificabilă dacă știi să citești. Pentru că așa scrie, negru pe alb sau în orice alte culori din codul Pantone, în Constituția României. Nimeni nu e președinte pe viață. Inclusiv Ceaușescu avea decența să-și organizeze, când își mai aducea aminte, niște alegeri.

Poveștile lui Dragnea – și nu numai ale lui – se sufocă una pe alta. Oamenii s-au revoltat, spunând că încercările sale de manipulare sunt inacceptabile. Disperarea însă e ridicolă, iar lumea va învăța curând, dacă nu știe deja, să nu mai mănânce minciuni în loc de cozonac de Crăciun. Își va da seama că două cuvinte, ”amnistie” și ”grațiere” sunt mult prea puțin importante pentru cetățenii cinstiți, prin comparație cu alte probleme, mai serioase.