Petrecerea judecătorilor

cristian.coman
04 iunie 2018, 16:37 actualizat acum un an
    Petrecerea judecătorilor

România e o țară liberă. Putem să considerăm că judecătorii CCR au fost părtinitori. Să luăm drept corecte afirmațiile (ca răspunsuri unor alegații):

Da, au făcut ce le-a spus „conștiința” PSD.

Da, au interpretat favorabil lui Tudorel Toader anumite texte de lege.

Da, au golit de conținut funcția prezidențială.

Da, i-au spus președintelui exact ce urmează să facă, să nu mai existe dubii.

Da, au băgat procurorii în malaxorul politic. Adică șeful lor e ministrul, numit politic într-un Guvern politic votat de Parlamentul ales.

Da, au oficializat CCR drept ultima redută PSD și cea mai importantă dintre redute.

Da, PSD nu a avut în programul de guvernare schimbarea procurorului șef al DNA. Și nici modificarea legilor justiției.

Da, da, da.

Însă întrebarea care se pune este: au făcut judecătorii CCR ceva ilegal sau ceva imoral?

Însă imorală este și absența de la vot.

PNL spune că mai ilegal decât să încalce Constituția chiar Curtea Constituțională nu există! Iar susținătorii „statului de drept” s-au făcut scut în jurul DNA. În discuție nu ar fi doar Kovesi, ar fi soarta procurorilor anticorupție.

Alba-neagra este felul de manifestare a politicii dâmbiovițene. Putem să vedem variantele președintelui, dar să vedem și dacă vreun pământean poate să încalce, pe teritoriul României, o decizie a CCR.  

În loc de „da”, putem avea mulți de „dar”:

Dar dacă președintele e jucător?

Dar dacă președintele vede și dincolo de miza următorului mandat?

Dar dacă în spatele agitației de pe micile ecrane sunt (negociate) adevăratele mize?

Dar dacă 8 iunie ar fi o piatră de hotar? (așa cum 20 iunie 2012 a fost pentru un alt lider PSD supranumit Însuși)

Ultimul „dar” ar putea fi chiar un dar nesperat, adică un cadou. Pentru una dintre părți.

Ar putea fi intrarea în campanie ca pricipal favorit a lui Liviu Dragnea. Un green card de la ICCJ îl va transforma în „eroul fugărit pe nedrept de mârșavii procurori, întorși cu cheia de SRI”.

Pe 8 iunie (sau când va fi decizia finală în dosarul Dragnea), ICCJ bate CCR. Metaforic, desigur. Decizia ICCJ, indiferent care va fi ea în privința lui Liviu Dragnea, va pune în umbră orice altceva. Inclusiv prezența sau mai degrabă plecarea doamnei Laura Codruța Kovesi din funcția de gardian al statului de drept.

Dacă 8 iunie va însemna ceva (nu o amânare), 9 iunie va fi altceva decât mitingul anunțat.  Va fi petrecere sau înmormântare. Depinde de ce parte a sentinței te afli.