Petrişor Peiu, analist şi consultant: ,,Bombardamentul SUA în Siria şi-a atins ţinta"

ionut.iordachescu
17 aprilie 2018, 16:00 actualizat acum un an

Analistul de politică externă Petrişor Peiu a declarat, în cadrul dezbaterii Ştiricurate.ro, că cele trei puteri vestice - SUA, Franţa şi Marea Britanie - şi-au atins scopul prin bombardamentul lansat în Siria.

,,Cel puţin ca efect Statele Unite şi-au atins ţinta; au arătat că, în momentul în care guvernul Assadf foloseşte arme chimice sau biologice, Statele Unite au o replică. Al doilea obiectiv a fost acela de a nu lăsa Rusiei loc de inetrpretare şi de replică. Şi atacul din urmă cu un an, lansat tot de Trump, a funcţionat", a spus Peiu.

,,Donald Trump, oricât de puternică ar fi personalitatea lui, nu poate încălca regulile după care funcţionează statul american. Statul a fixat de mult, înainte de Donald Trump, această linie roşie: fără arme chimice. Indiferent ce ar fi crezut Donald Trump personal nu se poate trecce peste acest lucru. În al doilea rând, situaţia din SUA a lui nu este deloc aşa cum se prezintă în media. El se bucură de o rată de aprobare mai mare decât avea Obama după 15 luni de mandat. Cei care vor să prezinte altceva măsoară rata de insatisfacţie şi nu se referă la populaţia care votează. Să nu uităm că au achiesat la această măsură şi Marea Britanie şi Franţa", a mai declarat analistul.

 

Petrişor Gabriel Peiu este doctor al Universităţii Politehnica din Bucureşti (1996), şef de lucrări la aceeaşi instituţie; a fost consilier al Primului Ministru Radu Vasile (1998-1999) şi al Primului Ministru Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) şi vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii Străine (2003-2004); preşedinte al Sidex Galaţi (1999-2000) şi administrator al Romtelecom (1997-2000), Omniasig (1999-2001) şi Electroputere (2004-2005). În prezent este consultant în afaceri pentru mai multe companii străine.