Profu' de engleză

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
01 iunie 2018, 08:50 actualizat acum 2 ani
    Profu' de engleză

Un profesor sărută o elevă. Minoră. Punându-i mâinile pe fund, într-o demonstrație erotică de putere și inconștiență. În fața clasei formate din alți elevi aflați la o vârstă la care te rătăcești foarte ușor. La o vârstă la care, dacă modelele de acasă sunt frânte sau te-ai supărat pe ele, cea mai simplă soluție e să te-întorci spre modelele de la școală.

E vorba despre profesori care, în mod cert, n-ar trebui să-și sărute elevii. Pentru majoritatea oamenilor, acest lucru este cât se poate de clar și nu mai trebuie dezbătut. Totuși, dacă intri pe Facebook te simți obligat să explici câtorva, cu subiect și predicat, de ce un domn sau o doamnă de la catedră n-ar trebui să sărute, nici măcar să atingă, pe vreunul dintre cavalerii și domnișoarele aflate în bănci.

 

Uneori e greu să găsești linia mijlocie între telepatie și atingere?

 

Cunoștințele se transmit de la creier la creier și, în afara orei de sport, unde poți corecta un exercițiu (deși și aici au fost abuzuri), atingerile nu sunt justificate, indiferent că vin sub forma unei palme, ca mijloc de disciplinare sau sub forma unei mângâieri inadecvate. Desigur, există părinți, și nu puțini, care le dau profesorilor permisiunea de a le altoi copiii. Niște resturi umilitoare păstrate din epoca liniei la palmă și a altor pedepse corporale petrecute între pereții sălii de clasă.

Poți bate cuba cu copiii? Da. Le poți strânge mâna dacă obțin un premiu. Ba chiar îi poți pupa pe obraz dacă îți oferă o bomboană de ziua lor. Și cam atât.

Nu cred însă că e un vreun părinte care să avizeze un sărut la ora de limba engleză. „Vă rog, abuzați-mi sexual copilul” - pe asta, din fericire, n-am auzit-o deocamdată.

 

Straturi pe care le puteți dezvolta

 

Primul strat al poveștii – un om matur sărută o copilă care nu a împlinit încă 18 ani. Revoltătoare aici, dincolo de gestul stupid de interzis al așa-zisului dascăl, sunt vocile care dau vina pe fată. Avem, în general, memorie scurtă și nu mai ținem minte în ce feluri se putea juca oricine cu mintea noastră la 15-16 ani, oricât de șmecheri ne credeam în sinea noastră sau oricât de isteți eram în realitate. Strivirea inocenței e o crimă în sine și ar trebui să fie taxată/pedepsită la toate nivelele societății.

Al doilea strat – un profesor cere o dovadă (falsă) de afecțiune unei eleve în schimbul unei note de trecere (falsă și ea). Trocul, dincolo de imoralitatea lui demnă de teatrul secolului lui Shakespeare, induce idei nebuloase despre merit, răsplată, drumuri ușoare, cereri și oferte nesăbuite, schimburi deloc oneste. Am asistat la un șantaj emoțional exprimat în termeni care, la prima vedere, nu au nicio legătură logică. Un sărut pentru o notă care s-o salveze pe elevă de la corigență.

Al treilea strat – profesorul spune că și-a pipăit și sărutat eleva nu în schimbul notei, ci ca să-i insufle încredere. Oricât de demodat ar suna, pe vremea mea profesorii interesați să ne sporească încrederea în propriile forțe aveau cu totul alte metode – discurs sentimental-motivațional, valorizare individuală, sfaturi aproape părintești, încurajări, direcționări personalizate.

Nici măcar un singur sărut nu s-a dat la schimb în zilele mele de liceu.

Ce urmează?