Protest în scaun cu rotile: “Vrem paradisul promis când am ieșit din comunism!”

Maria Andries
13 august 2018, 20:13 actualizat acum un an

“Tata a fost pe baricada de la Inter, poate de aceea… Gena libertății… Așa se explică de ce sunt azi aici”. Ion Cristian Manea a venit în piață în toate serile, de când a început protestul Diasporei. A rămas paralizat acum câțiva ani, după un accident, dar scaunul cu rotile e un mijloc de locomoție la fel de bun ca oricare altul dacă îți dorești din tot sufletul să ajungi undeva. “Nu au toate trotuarele pantă, liftul de la metrou e ocupat de tineri, mai mereu, pe scările rulante nu te poți baza, dar asta e, n-o să ne plângem acum de toate fleacurile”.

Cristian are 35 de ani. Înainte de accident, a fost cascador în trupa lui Szobi Cseh și instructor de street dance. Acum e gamer, lucrează cu dezvoltatorii de jocuri pe calculator.

Vine la proteste însoțit de prietenul lui, Doru Orlando, 23 de ani, tot în scaun cu rotile. Nu de alta, dar, când roata se poticnește într-o bordură sau într-o denivelare de pe trotuar, ai nevoie de cineva care să-ți întindă mâna și să te tragă.  Taxiurile nu ajung până în piață, Cristan se uită la Doru: “Dăm la vâsle, ce să facem!”.

De vineri seară, au “vâslit” mulți kilometri pe bulevardele înțesate de polițiști ale Capitalei. Doru a suferit o fractură de coloană când avea doi ani. “Mama căzut peste mine. Nu cred că i-a păsat vreodată prea mult de asta”. Sunt duri, dar duri cu umor și amândoi cred că viața e frumoasă, “cel mai frumos dar pe care l-am putea primi”. O româncă venită de la Bruxelles pentru miting se apropie și-i felicită. “Sunteți minunați”. Le strânge mâinile. Un polițist se apropie, să vadă dacă “se întâmplă ceva”.

Doru are o pancartă din carton, Cristian e îmbrăcat în tricolor. “Păcat că vin tot mai puțini oameni în piață! Românilor pare să nu le pese că Guvernul ăsta îi duce în haos și întuneric”, spune Cristi. În mărturia lui despre ce-a văzut în cele trei seri de proteste nu veți găsi nici ură, nici exaltare. Veți vedea și veți auzi un cetățean care așa înțelege să-și facă datoria față de țară, față de semeni: „dând la vâsle” până se limpezesc apele și, vorba Elisabetei Rizea, până se limpezește lumea.