România, în pragul unei dictaturi a majorității sau cum vrea Dragnea să scape de orice urmă de Opoziție

Valentina Postelnicu
Valentina Postelnicu
25 iunie 2018, 09:54 actualizat acum 4 luni
    România, în pragul unei dictaturi a majorității sau cum vrea Dragnea să scape de orice urmă de Opoziție

Declarațiile liderului PSD Liviu Dragnea, după condamnarea în dosarul angajărilor fictive, arată imaginea unui lider care nu doar că și-a pierdut echilibrul, dar riscă să ducă țara într-o dictatură a majorității. Dacă Guvernul condus de ”fidela” sa, Viorica Dăncilă, va adopta săptămâna aceasta o Ordonanță de Urgență pe Codul Penal, fără a se justifica în vreun fel ”urgenta” unui asemenea act normativ, s-ar declanșa proteste și mai ample decât cele de până acum și cel mai probabil o reacție dură a instituțiilor internaționale, în special Comisia Europeană, în contextul MCV-ului.

Liviu Dragnea vrea să guverneze singur.

Motivând votul de la alegerile parlamentare, care i-ar fi oferit puterea de a legifera, acesta anunță că ”vor fi mult mai fermi și mai radicali” în a-și duce planul la capăt. Și anume modificarea legislației penale, adică Ordonanța care va redefini abuzul în serviciu, infracțiunea pentru care a primit 3 ani și jumătate de închisoare, în primă instanță și restaurarea ordinii și respectului față de CCR, care se traduce în o posibilă suspendare a președintelui Klaus Iohannis, dacă nu o va revoca pe Laura Codruța Kovesi.

Periculos este modul în care a ajuns să își justifice liderul PSD acțiunile politice.

”În Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea în proceduri normale, dezbateri și promulgare”, spune Liviu Dragnea, deranjat de faptul că Opoziția și președintele Klaus Iohannis atacă la CCR sau cer reexaminarea legilor date de majoritatea din Parlament.

Liviu Dragnea nu mai suportă democrația.

Să cerți Opoziția pentru că își exercită rolul ei, de a controla prin mecanismul parlamentar, prin moțiuni, prin interpelări, atac la CCR, proiectele și deciziile luate de o majoritate parlamentară, înseamnă că nu mai dorești ca în țara asta să fie democrație.

Dacă Opoziția nu ataca la CCR legile justiției - ca și ÎCCJ-ul, de altfel - acele legi erau adoptate într-o formulă viciată. CCR a admis unele din observațiile Opoziției, deci era clar că aceste proiecte de lege nu sunt perfecte. La fel, rolul președintelui României este de a retrimite Parlamentului legile, pentru corectare, dacă consideră că acestea au probleme, și, la fel, poate ataca la CCR, pentru o verificare de constituționalitate.

A spune că nu mai dorești acest mecanism de control între instituțiile statului, care caracterizează o democrație, înseamnă să doreșți să institui o dictatură a majorității, căreia să nu i se mai opună nimic.

Un alt exemplu: În 2014, USL-ul elabora, în Parlament, un proiect de revizuire a Constituției. Șeful comisiei era chiar unul dintre liderii Uniunii, Crin Antonescu. La capătul a 18 luni de dezbateri pe tema revizuirii Constituţiei, judecătorii CCR au constatat că 26 de articole din proiectul USL sunt neconstituţionale și au decis că ceea ce elaboraseră parlamentarii era total greșit.

Dacă nu ar mai fi existat acest control de constituționalitate, România avea în prezent o nouă Constituție, defectă.

Dacă Opoziția nu ar fi atacat la CCR constituirea comisiei parlamentare de anchetă a șefului SPP, astăzi, o majoritate politică ar fi anchetat, ilegal, șeful unei instituții a statului, fără respectarea procedurilor parlamentare de control.

La fel de periculos este raționamentul prin care Liviu Dragnea vrea să scoată președintele României din procedurile democratice de numire, revocare în funcție.

S-a întâmplat cu numirea șefului ANCOM, se dorește eliminarea acestuia din procedura referendumului de revizuire a Constituției. Motivul? Doar faptul că președintele este, temporar, un adversar politic al actualei majorități.

Săptămâna aceasta, Liviu Dragnea și majoritatea PSD-ALDE vor demonstra dacă vor să încline guvernarea spre o dictatură, cu toate riscurile pe care le implică o decizie de a legifera prin Ordonanță de Urgență. Deocamdată, ne rămân declarațiile lui Dragnea: ”Nu am nicio ezitare, am spus-o și în fața a sute de mii de oameni la miting, că am de gând să merg pana la capat”. Vom vedea în aceste zile ce înseamnă ”capătul”.