Covorul rosu de semințe și Oda Bucuriei

Maria Andries
Maria Andries
11 iunie 2018, 08:20 actualizat acum un an
    Covorul rosu de semințe și Oda Bucuriei

„Paule, ăla nu-i dom’ primar?” Liderii PSD au urcat pe scena din faţa  Guvernului şi fac cu mâna spre public. Dacă am fi într-un banc, sus-numitul Paul ar răspunde: „Da, dragă, el e, uite-l, e ăla în alb!”. Dar suntem la un miting de partid. Iar bărbatul trage un colţ al unui banner întins pe grilajele din spatele scenei, încercând să-l identifice pe dom’ primar în grupul de cămăşi.

Coada

Oamenii, de toate vârstele, tineri, pensionari, bugetari sau lucrători la firme care au contracte cu primăriile, au venit de pe drum. Stau de peste cinci ore în picioare, într-o căldură de seră. Poartă pancartele sub braţ, pe umăr sau în sacoşe. Unii nu le apucă direct, pun o hârtie, un şerveţel în palmă, să nu murdărească lozincile de transpiraţie. Nu ştiu Bucureştiul, cei mai mulţi dintre ei, dar un lucru din oraşul ăsta mare tot îl recunosc: coada.

Se aşează la rând în faţa maşinilor cu apă. Se întorc la grupul lor ţinând sticlele sus, ca pe un trofeu, au „prins” şi ei. Sunt cozi şi la toaletele ecologice, peste 30 la număr, amplasate pe marginile pieţei. Autospeciale de pompieri, ambulanţe, poliţişti, jandarmi, reflectoare, staţie de sonorizare, ecrane mari, logo-uri, la toate s-au gândit organizatorii mitingului. Numai la tomberoane, nu.

Albul

Gunoiul a început să se acumuleze întâi ordonat, în mormane, în jurul stâlpilor, apoi dezordonat, pe sub picioarele demonstranţilor. Când liderul PSD lămurea de la microfon că „albul înseamnă curăţenie” şi că „vom curăţa ţara de aceşti şobolani”, pe jos se întinsese deja un covor din coji de seminţe, peturi, steguleţe. Pancartele cu suporturi de lemn erau abandonate deasupra movilelor de resturi, să nu se împrăştie gunoiul.

Petrecerea

La staţie se pune muzică pop, atmosfera devine câmpenească, de petrecere, apoi ritmul se schimbă, intră un marş de partid, pe care nu se dansează. Nu lipseşte Hora Unirii, remixată. Alertă, Oda Bucuriei creşte randamentul la spart seminţe. Beethovene, nici nu ştii cât de proletcult începi să fii.

În mod normal, după ce se opreşte muzica la boxe, ar trebui să înceapă concertul, dacă eşti în piaţă. Sau meciul, dacă eşti pe stadion. La miting, încep discursurile. Prezentatorul, un actor, rememorează vremurile când interpreta „eroi comunişti” şi era urmărit de Securitate, evident, nu în acelaşi film. Oamenii s-au aşezat pe gărduleţele de fier, care mărginesc spaţiile verzi, sau direct pe jos, ronţăind seminţe cu privirea în gol sau cu o abnegaţie demnă de o doctrină mai bună.

Unii ascultă, cu bărbia sprijinită în pumn sau ridicând capul, să vadă vorbitorul măcar pe ecranul de lângă scenă. Nu scandează nimeni, e cuminţenie ca la teatru. Gabriela Firea îşi face o intrare de divă, în uralele publicului. Ieşirea nu mai e la fel de reuşită. După ce le explici oamenilor cum funcţionează „democraţia adevărată”, „votul legitim” şi „statul paralel”, nu te poţi aştepta la aplauze în delir.

Apoteoza

Grupuri, grupuri, filială cu filială, oamenii depun steagurile şi pancartele pe trotuar şi se strecoară spre autocare. Spectacolul se află abia la al treilea discurs, al unui sindicalist, care le vorbeşte despre manifestanţii Rezist, care „coborau din clădirile lor corporatiste”, fără habar de ce se află la nivelul solului.

Când la microfon ajunge Liviu Dragnea şi le cere simpatizanţilor „să facă linişte”, să poată să le comunice corect mesajul, seminţele s-au terminat, cheful s-a spart. Manifestanţii veniţi de dimineaţă sau de la prânz au fost duşi la Casa Poporului, în vizită. Cât ai fi tu de autoritar ca lider, e greu să faci impresie după asemenea concurenţă.