Şase paturi şi un singur fotoliu

Maria Andries
Maria Andries
25 iulie 2018, 15:47 actualizat acum un an
    Şase paturi şi un singur fotoliu

„În România există doar şase paturi care au condiţii de siguranţă reală pentru pacienţii arşi”. Numărul a fost anunţat de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. E genul de informaţie pe care, prin tradiţie, şefii sistemului sanitar o dezmint, nu o confirmă. După aproape trei ani de la Colectiv, în sfârşit, discursul oficial a coborât masca.  

Imediat după tragedia din clubul bucureştean, secretarul de stat Raed Arafat nu putea să spună câte paturi sigure pentru arşi există în România. Deşi avea planuri ambiţioase în domeniu. Promisese, în 2013, că se ocupă de „instalarea a 4-5 paturi de arşi în centrele regionale”.

În noiembrie 2015, Arafat nu mai ştia nimic despre proiect. În schimb, insista că, la intervenţia de la Colectiv, „am avut o capacitate similară cu ce s-a întâmplat în SUA, cu un număr mai mare de victime”. Şi că „sistemul, comparativ cu alte sisteme din Europa, a făcut faţă”. „Dacă ai o tragedie similară cu cea de la Colectiv, eu vă garantez că nicio ţară nu poate să se descurce”, spunea şeful IGSU.

Cazul Floreasca, acum şi la Iaşi

Vara trecută, un pacient cu arsuri pe 40 la sută din corp a fost plimbat între spitalele bucureştene, pentru că nimeni nu se încumeta să-l interneze. Când e vorba de un singur bolnav, nu mai avem nici capacitatea SUA, nici calitatea celorlalte sisteme din Europa. Când e vorba de un singur bolnav cu arsuri grave, Bucureştiul, centru universitar, nu un orăşel uitat de prefectură, nu face faţă.  

La câteva zile după Colectiv, Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătăţii, afirma că noua Clinică de Arşi de la Floreasca „este în stare de a fi funcţională”, deşi avea lacătul pe uşă. Şase paturi are clinica respectivă. Nu e clar dacă la ele s-a referit Sorina Pintea. Dar ar fi de dorit să fie sigure, la preţul de 1,4 milioane de euro patul.  

Bănicioiu se pripise şi inaugurase clinica de la Floreasca, în aprilie 2015. Florian Bodog a evitat eroarea tactică a predecesorului şi a refuzat să taie panglica la Clinica de Arşi a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Tot 8,5 milioane de euro a costat, tot nefuncţională, la un an după încheierea lucrărilor. Clinica are 35 de paturi, dintre care patru sunt pentru „mari arşi”. Mai lungeau un pic numărătoarea ministrului Pintea. Dar la „Sf.Spiridon”, unul dintre cele mai mari spitale din Moldova, pacienţii cu arsuri sunt trataţi, de şase ani, pe paturi şi în săli împrumutate de la alte secţii.  

Luptă pentru viaţă, nu pentru imagine

E bine că miniştrii Sănătăţii nu mai cosmetizează statisticile. Nu se mai ascund după formulări ca oracolul din Delfi: „clinica va fi funcţională nu”. Nu mai trâmbiţează că „statul român funcţionează”. „Toată lumea a realizat că trebuie să ne grăbim”, a declarat ministrul Pintea. Se aflau la mijloc vieţile a doi oameni, răniţii de la CE Oltenia. Nu mai încăpeau în discuţie orgoliile instituţionale, profesionale sau naţionale. Ministrul a decis transferul pacienţilor electrocutaţi la un spital din Belgia.

Pentru că asta-i situaţia. Avem doar şase paturi sigure pentru mari arşi, nu sute de paturi, ca francezii. Trasferăm pacienţi până şi la bulgari, pentru că la Bucureşti paturile, alea care există, sunt mereu ocupate.

 „Am spus că îmi asum eu acest lucru”, şi-a motivat Pintea semnătura pe foaia de plecare a celor doi răniţi. Vă amintiţi cum şefii din ”celula de criză”, de după Colectiv, pasau decizia transferului în străinătate de la unul la altul. Binefacerile politicianismului, nu-i aşa? Până şi chestiunile de viaţă şi de moarte devin o chestiune de cinism, un calcul mărunt de imagine grandomană.

Funcţionează ministrul. Dar ministerul?

Să recunoşti precaritatea sistemului a ajuns, iată, o demonstraţie de forţă. Nu e suficient, totuşi, să admiţi că n-ai una, n-ai alta, pe ici, pe colo, pe rafturile cu medicamente esenţiale. Că spitalele fac iar achiziţii la suprapreţ. Sau că preferă să închirieze aparatură de la privaţi, în loc să cumpere. Sau că salarizarea nu va rezolva problema plecării medicilor în străinătate. Sorina Pintea face, deocamdată, o trecere onestă în revistă a găurilor negre din inventar.

Dar timpul pentru stupoare şi recreaţia de indignare au expirat de mult. Iar ministrul e unul singur. Nu poate interveni pentru transferul fiecărui mare ars, nu poate face apel la donatori de câte ori se termină sângele în centrele de transfuzii. Şi se termină destul de des. Ca s-o parafrazăm pe doamna Pintea, cu toţii am înţeles că trebuie să ne grăbim, când vine vorba despre reforma în Sănătate. Pe lângă sinceritate, pe lângă asumarea răspunderii pentru fiecare pacient în parte, ministrul trebuie să vină şi cu soluţii pentru ca minciunile „pompierilor piromani” din politică să nu ne explodeze iar în faţă.