Semne din cer în Teleorman: „Sfântul ne-a dăruit iar ploaie!”

Maria Andries
Maria Andries
23 iulie 2018, 11:19 actualizat acum un an

Reportaj despre viaţa de la o inundaţie la alta în comuna Drăgăneşti-Vlaşca, Teleorman

Dubiţa roşie care poartă moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul s-a oprit în poartă. Prin perdeaua groasă de apă, abia se vede altarul amenajat afară, în pridvor, cu microfoane şi boxe. S-a întunecat brusc, din cer se prăvălesc tunete şi, din când în când, pâlpâie albastru câte un fulger. Sub streşini, călugării şi preoţii caută explicaţii optimiste pentru „semn”: „Dacă plouă acum, înseamnă că oamenii de aici sunt însetaţi de credinţă”.

Mai este o explicaţie, dar nimeni nu îndrăzneşte s-o rostească. Ar suna cam aşa: Sfântul Petru n-a redus birocraţia, rugăciunile s-au încurcat la ghişeu, iar enoriaşii din Drăgăneşti-Vlaşca au primit tot ploaie, în ziua lor de hram, de la Mânăstirea Pantocrator.

Apa e de la Dumnezeu, inundaţiile sunt de la om. De două ori a fost inundată comuna teleormăneană anul ăsta, o dată în martie, la topirea zăpezii.  A doua oară, râul Câlniştea s-a umflat la începutul lui iulie. Apa a ajuns la aproape jumătate de metru. Se circula numai cu tractorul, prin mijlocul satului Drăgăneşti-Vlaşca.

„Otrava” de la robinet

Comuna are în jur de 4.300 de locuitori. Cei mai mulţi dintre ei lucrează cu ziua, la câmp. 50 de lei şi o masă caldă, pentru o zi lumină de muncă. Sunt şi care lucrează la oraş şi fac naveta. În satul Drăgăneşti-Vlaşca există un parc, cu bănci năpădite de ierburi, coşuri de gunoi, tufe de trandafiri, o fântână cu statuie şi difuzoare din care se aude printre hârâituiri muzică de la un post de radio.

Râul Câlniştea pare mai mult o baltă, dormitând în stufăriş, când nu dă pe-afară, peste podul de la intrarea în sat. Pe lângă apa de ploaie, o altă mare problemă a comunei e apa potabilă. Prin CNI, reţeaua de canalizare a fost modernizată, în 2016. Toată lucrarea a costat 1,6 milioane de euro, din care 360.000 de euro au fost plătiţi din bugetul local, iar restul, de la Guvern.

„De când au pus ţevile noi, toarnă prea mult clor. Apa de la robinet nu mai e bună de băut pentru oameni. E otravă. Ori poate nu-i de la ţevi, poate n-au ei specialişti, să dozeze”, spune moş Gheorghe, strângându-şi ardeii şi roşiile de pe tarabă. A încheiat partida de table cu ceilalţi tarabagii, clienţi n-au mai apărut de dimineaţă, se pregăteşte să plece acasă. Nu se duce la moaşte, că e evanghelist de ziua a şaptea.

Miracolul după tanti Mioara

Apă de băut se găseşte numai în fântânile din curţile sătenilor sau la magazin, în sticle. Primarul Ionuţ Ciuperceanu e cel mai tânăr primar din Teleorman. Are 31 de ani şi e din PNL. A dat ordin ca fiecare om să cureţe, în dreptul casei sale, şanţul de scurgere de pe marginea drumului judeţean. Asta, spun locuitorii comunei, a fost singura măsură luată, după indundaţiile de la începutul lui iulie.

Mioara T dă cu sapa mâlul din şanţ. „Bine că nu uită să ceară impozitele”. Pe primar nu l-a mai văzut umblând prin sat de luni de zile. Mioara e văduvă, are 65 de ani, trei copii mari, dintre care unul în Italia, şi o pensie anticipată, de 530 de lei. Are diabet şi, acum câţiva ani, a orbit complet. S-a împrumutat de la unii, de la alţii, şi s-a dus la Spitalul de Ochi din Bucureşti.

1300 de lei  costat-o operaţia de cataractă la ambii ochi. Şi, miracol, a început să vadă din nou. S-a dus şi la „expertiză”, pentru pensie pe caz de boală. Nu s-a dus cu mâna goală. „Aveam un lănţişor de aur. L-am pus la amanet şi m-am dus la comisie cu 150 de lei”. I-au acceptat dosarul de pensie, dar n-a primit banii decât o lună. „Au spus că văd şi mi-au luat pensia”. De la anestezia făcută în Spitalul de Ochi, Mioara spune că s-a ales cu virusul hepatitei C. „N-am bani, să-mi iau avocat, să dau spitalul în judecată. Dar aşa ar trebui, nu?”.  Se sprijină în sapă şi dă din cap. „Aşa-i în spitalele noastre, intri cu una, ieşi cu alta”.

A tunat, nu s-au adunat

De hramul de la mânăstire, Mioara nu ştia. Tanti Leana, în schimb, s-a pregătit, cu buchete de busuioc şi crăiţe, să le vândă la poartă, „să fac şi eu un ban”. E din satul vecin, din Comoara. „S-a scumpit butelia, e 70 de lei, cu ce s-o iei, din pensia mea de CAP?” Tanti Leana are 620 de lei pensie. De rugat, se roagă pentru sănătate, s-o mai ducă picioarele, care-o supără tot mai tare de la o vreme.

În fiecare an, de Sfânta Maria-Magdalena, la Mânăstirea Pantocrator, zidită din cărămidă, în stil grecesc, sunt aduse sfinte moaşte. Anul ăsta, transportul a venit de la Mânăstirea Bistriţa. Dar e o întâmpinare cum rar se întâmplă: preoţi şi credincioşi în proporţii egale, în curtea bisericii. Iar la poartă păzesc jandarmi, poliţişti şi o autospecială de la unitatea de pompieri din comună. Tanti Leana crede că jandarmii au venit „nu cumva să se bată oamenii între ei”.

Ploaia sau treburile i-au ţinut pe oameni acasă. Abia ai din ce să formezi o coadă. După ce apa din cer se opreşte, începe o scurtă slujbă. „Sfântul Grigorie ne-a dăruit în alţi ani ploi cu belşug, când era vreme de secetă”, cuvântează episcopul, la final. „Iată că ne-a dăruit ploaie şi anul ăsta, aşa a găsit el de cuviinţă. Nu putem decât să-i mulţumim”.