Ziua în care unblock-ul a devenit mai real ca realitatea

Oana Dusmanescu
Oana Dusmanescu
29 august 2018, 09:55 actualizat acum un an
    Ziua în care unblock-ul a devenit mai real ca realitatea

Donald Trump a blocat, pe Twitter, rețeaua lui favorită, mai mulți utilizatori. A jucat conform regulilor spațiului respective de relaționare, ca oricare alt om de pe planetă care are acolo un cont. Justiția americană a dictat însă unblock pentru 41 de useri blocați, motivând că postările de pe @realDonaldTrump reprezintă forumuri publice, iar cetățenilor interziși pe acel teritoriu li se încalcă dreptul la liberă exprimare.

În ultimii ani, totul se petrece pe Internet. Politica, dezbaterile sportive, poveștile de iubire, boala și moartea s-au mutat acolo, mai aproape de noi prin expunere și mai departe de noi, în același timp, prin ultraexpunere. Unii strigă: ”Nu se poate să ne trăim viețile pe Internet”, dar fix acolo o strigă și ei. Afară din el nu te mai aude nimeni.

Transferul legilor lumești în treaba lui Trump pe Twitter e un pic ultrademocratic, ceea ce înseamnă, urmând paradoxul extins al toleranței, că devine absolut nedemocratic. Jocul nu mai e joc, trebuie să-l lași la vedere dacă ești oficial guvernamental? Când se va aplica această găselniță și oamenilor de rând – sunt convinsă că se vor descoperi sau inventa cause – și vom fi obligați să deblocăm ceea ce credem noi că ar fi monștrii noștri din umbră? Când oare narcisismul și dorința de a ne exhiba, dincolo de comunicare și socializare, vor aduce noua revoluție a mașinilor, Skynetul unor mecanisme care ne vor face să regretăm luminile false ale rampei de pe Facebook și Twitter? 10 ani, mai puțin?

Decizia de deblocare a user-ilor de pe Twitter, care îl criticau pe Trump, apără exprimarea, cea mai de preț dintre valorile lumii libere. Dar chiar o apără? Sau constituie o bază pentru hărțuiri și abuzuri viitoare, în care Trump va fi lăsat în plata Domnului și vor trași la răspundere userii mici, ca tine și ca vecinul tău care și-a luat block de la tine?

De altfel, Internet Association, o organizație care apără drepturile companiilor de tip Facebook și Twitter, a cerut și ea, în justiție, ca această decizie să fie aplicată doar în cazul Donald Trump, punctual, și apoi să fie aruncată la coșul de gunoi. Dar nu va fi aruncată. Va fi doar un nou început pentru era Internetului. Un început un pic greșit.